Caius Dobrescu despre articolul lui Tom gallagher

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 8-07-2010 | 2 Comentarii

Caius Dobrescu

Primesc de la Caius dobrescu, umul dintre coautori, acest mesaj legat de recentul articol al dlui Gallagher despre Idolii forului:

In plus fata de explicatia avansata de SA Matei (i.e. Tom Gallagher nu a citit cartea) as mai adauga o ipoteza. Cu totii sintem dominati de propria teorie si filtram cu incapatinare datele experientei prin ea (astfel ncit ea devine ceea ce Lawrence Sterne numea cu umor a hobby horse). Cu tot respectul pentru lucrarile serioase ale d-lui Gallagher, as spune ca de data aceasta imi aminteste de bancul cu Bula in care nemuritorul erou popular califica orice reproducere a unui tablou abstract pe care profesoara de desen i-l punea sub ochi drept „contact sexual”, pentru ca la urma sa conchida: „Sinteti obsedata, tovarasa”. Ceva asemanator s-a produs produs probabil si cu acei parlamentari americani ultraconservatori care au vazut in masacrul de la Columbine rezultatul direct al predarii evolutionismului „ateu” in scolile publice. Sau cu ecologistii radicali care vad in orice fenomen al naturii dovada peremptorie a incalzirii globale. Nu imi permit sa fiu prea aspru cu ceea ce si eu resimt ca inadecvat in reactia d-lui Gallagher fiindca sint convins ca sintem cu totii vulnerabili in privinta sus-evocata. Dar comunitatea/solidaritatea academica exista (poate in primul rind) pentru a critica reciproc iluziile.

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

A citit dl Gallagher cartea Idolii forului?

de moderator

Publicat pe 8-07-2010 | 9 Comentarii

Tom Gallagher Preluat de pe situl Romania Libera

Tom Gallagher publică un mini-eseu despre ratările intelectualilor din ultimii ani pornind de la teza aiuritoare că Idolii forului ar cere, nici mai mult, nici mai puțin, decât retragerea intelectualității din viața publică, posibil instigată de o conspirație politică nenumită.

Domnia sa decretează sanctimonios:

Sorin Adam Matei a reuşit să strângă în jurul său un grup de intelectuali dintre care unii se implicaseră, în trecut, şi în viaţa publică. Acum însă, grupul pare tentat să-şi transforme defetismul în virtute, decretând că orice angajament public al intelectualilor ar fi un demers absolut futil.

Poziția sa este complet nejustificată de conținutul cărții, iar presupunerile despre conpirațiile politice complet neavenite. Domnia ignoră în mod voit declarații cum ar fi cele făcute de acești autori în Idolii forului:

Michael Shafir

Intelectualul în sensul coserian-manheimian are, pe de cealaltă parte, nu numai dreptul, ci şi datoria de a exprima public asemenea critici, dacă şi atunci când este nemulţumit de un aspect sau altul al performanţei oficialităţilor.

Sorin Adam Matei

Dacă înţelegem democraţia ca fiind echivalentă cu practicarea egalităţii în demnitate şi condiţie socială, cultul geniului se găseşte clar în contradicţie cu propunerea profund democratică că toţi românii, educaţi sau nu, inteligenţi peste medie sau dotaţi cu simplu bun simţ, au dreptul de a decide pentru ei înşişi ce e bine şi ce e rău, de a-şi exprima părerea în public şi de a fi ascultaţi la fel de mult şi de bine ca orice „geniu”.

Mircea Flonta

Acea poziţie copleşitor hegemonică pe care continuă să o ocupe la noi intelectualul public în raport cu cel specializat nu este însă de dorit. Bunul echilibru al unei culturi moderne pare să fie asigurat tocmai prin confruntarea şi interferenţa abordărilor specifice pentru cele două categorii de abilităţi şi competenţe. Să nu uităm că intelectualii publici înclină să privească lucrurile mai mult sub specie aeternitatis. Cei specializaţi sunt aproape întotdeauna mai sensibili la teme sociale ca accesul la instrucţie, sărăcia, starea sănătăţii, evoluţia ecologică şi altele de acest fel. Ei sunt astfel în măsură să contrabalanseze un anumit elitism, mai accentuat în mediul intelectualilor noştri publici.

Bruno Ștefan

Fără o critică a intelectualilor (făcută aproape întotdeauna de alţi intelectuali) lumea specialiştilor ar încremeni în tipare mult prea rigide şi şi-ar delegitima demersurile cunoaşterii…  Fără o critică a specialiştilor, grupările intelectualilor nu ar mai putea aduce în spaţiul public nici un element de noutate, şi-ar pierde credibilitatea, iar stilul lor, adesea elevat, ar fi înlocuit de unul vulgar, grobian, primitiv.

În fine, în Observatorul Cultural, și pe acest sit, Sorin Adam Matei lansat o Declarație de independență culturală ce invită la dialog generalizat și la lărgirea, nu limitarea, integrării specialiștilor în viața publică. El răsăpundea întrebării puse  de Observator Cultural ”Care este, în opinia dvs. cea mai mare problemă, în prezent, a intelectualilor români?” cu această declarație tranșantă despre importanța ieșirii intelectualilor din peșterile dominate de idolii cunoașterii:

Cred că problema trebuie discutată diferenţiat. Avem, în primul rînd, problema cea mare a intelectualităţi publice de „elită“, care suferă de autism intelectual şi se identifică cu ideea de intelectual, pur şi simplu. Acest sindrom este amplificat de parohialismul acestui grup. Cel puţin filozofii de „elită“ sînt, aşa cum arată în capitolul din cartea noastră semnat de dl Istvan Aranyosi, pur şi simplu, inexistenţi în plan internaţional. Situaţia e chiar uşor caraghioasă dacă avem în vedere modul în care volume ca Omul recent expediază în două cuvinte autentici titani ai gîndirii sociale şi politice contemporane. Nu poţi avea pretenţia să modelezi o cultură stînd ascuns în peştera ta, dacă îmi e permisă şi mie o referire livrescă la „idolii“ lui Francis Bacon, care prezidează cartea noastră.

Pe de altă parte, avem problema intelectualilor „de rînd“, a clasei de mijloc, dar şi a „pălmaşilor“ lumii intelectuale. Aceştia ar trebui să nu se mai considere puri receptori şi admiratori ai „elitei“. Mai mult, nu ar trebui să se considere o specie aparte sau să considere, pe oricine, automat „superior“, fără a examina pretinsa lor ascendenţă spirituală. Ei ar trebui să refuze idolatria, uneori caraghioasă, cu care sînt trataţi unii dintre „boierii minţii“ locali. Ei trebuie să treacă printr-o revoluţie culturală de genul celei americane, proclamînd dreptul oricui are inteligenţa, cunoaşterea directă şi dorinţa de a se exprima în spaţiul public, de a-şi împărtăşi ideile în forul public.

Așteptăm să auzim de la dl. Gallagher de ce le-a ignorat și a construit teoria ghetoizării. Scuza sa cea mai crediblă ar fi că nu a citit volumul și, molipsindu-se de o boală locală mai veche, vorbește din ce a auzit de la alții.

PS: Egal de suprinzătoare este preluarea necritică a articolului, în întregime, pe blogul dlui Tismăneanu.

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Începuturile enciclopedismului amator la gurile Dunării

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 3-07-2010 | 21 Comentarii

În discuția pe marginea recenziei lui Paul Cernat din Observator cultural, spuneam: ”vreau să accentuez faptul că enciclopedismul pus sub lupă aici este în primul rând cel amator. Este acel enciclopedism care apasă ca un blestem asupra culturii române, de la Heliade Rădulescu la Puric”. Dl Cernat m-a întrebat imediat, de ce aș crede că Heliade Rădulescu poate fi pus în galantarul enciclopedismului amator danubian?

Pentru că Heliade este autorul a doua volume ce deschid cu focuri de artificii enciclopedismul valah: Biblicele (un fantasmatic op ce vroia sa fie un fundament pentru o carte viitoare de histo-teologo-poetică ce ar depasi Biblia si Divina Comedie) și opusul său filosofico-politic Echilibru intre antiteze, ce amestecă filosofia Hegeliana cu politologia,  kabalismul și variatele sale obsesii personale și răfuieli pe masură. Ambele sunt exemple perfecte de encicopledism amator.

Enciclopedia revolutiilor de la 1848 de la Ohio University rezumă cariera de enclopedist a lui HR în acești termeni:

Heliade’s greatest enemy was his own hyper-egocentric personality and a pathological Messiah complex (he thought of himself as a Messiah of Romania). When he returned to Muntenia in 1858, he was in a state of permanent political disorientation, preoccupied with real and imagined threats from assorted enemies and traitors. His political influence after 1859 was slight. He devoted most of his efforts to fighting liberalism and renewal and became more and more conservative in his politics.

For his cultural activities, Heliade was elected to the Academic Society (the predecessor of the Romanian Academy and given a substantial national pension by the Parliament. Ion Heliade Radulescu was a religious and mistic personality, devotee of a unique God of mankind and of a human race reaching towards the same Absolute. He was forever involved in designing gigantic schemes and in viewing the inexorable panoramas of the poetic visionary. There were few subjects that this multi-talented poligraph did not tackle, ranging from fables, textbooks, epics, memoirs, polemic philosophy, Dante, and the like. When he died in 1872 in Bucuresti, he was mourned by his contemporaries as the „father of the Romanian literature.”

De la Heliade putem inainta catre Hașdeu și Densușianu, ambii exemple minunate de enciclopedism neînfrânat, unul cu fantasmaticul dicționar etimologic enciclopedic, care se baza pe ”intuiții” si speculații departe de stiința serioasă, celălalt cu a sa Dacie preistorică, plină si ea de elucubrații si fantezii.

Iorga, la rândul lui, a fost acuzat de enciclopedism amator, nu în general, ci în particular, pe felia lui de istoric. Demonstrația este făcut de nimeni altul decât Eliade (vei Turcanu, Eliade, prizonierul istoriei). Care Eliade, este și el luat la refec, pentru același defect, de Edmund Leach. Mă opresc aici, că am obosit.

Bibliografie

Istoria culturilor literare est europene

Istorie și mit in conștiința românească

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Paul Cernat accentuează în Observator Cultural miza ideilor Idolilor forului

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 2-07-2010 | 22 Comentarii

Paul Cernat face prima recenzie serioasă a Idolilor forului în Observator cultural. Printre observațiile sale:

Există totuşi un liant de compoziţie al acestui volum în care fiecare text component e însoţit de o adresă de Internet pentru dezbateri: toţi participanţii ţin să definească noţiunea de intelectual public în fel şi chip înainte de a o aplica asupra modelelor româneşti active. Titlul, preluat din The New Organon al lui Francis Bacon, este bine găsit şi de impact (Nota Bene, el nu trimite la persoane, ci la mentalităţile publice, mai exact: la ideile şi imaginile – eidola – despre „înţelepţii cetăţii“ şi despre rolul lor în societate). Nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre subtitlu. E greu să înţelegi de ce coordonatorii se plasează într-o poziţie de inferioritate „mediană“, cînd ei fac parte dintr-o elită alternativă. Sigur, e vorba aici de opoziţia între două ethos-uri distincte: unul „burghez“, critic, laic, egalitar şi meritocratic, altul „aristocratic“, ierarhic, apologetic, absolutist şi organicist, prin urmare „paramodern“ potrivit formulei – fericite! – a lui Sorin Adam Matei. Putem invoca, în acest sens, şi opoziţia „tehnocraţi“ vs. „ideocraţi“, avînd în vedere faptul că adepţii primei categorii pledează pentru valorile individualiste ale „clasei de mijloc“, iar adepţii celeilalte se revendică de la un ethos „aristocratic“, excepţionalist şi generalist, de pe poziţii de înţelepţi, moralişti sau creatori, şi par ataşaţi unui model de tip feudal, iniţiatic şi corporatist. Dar de ce ar fi unii „preferabili“ celorlalţi? Voi reveni asupra acestui aspect esenţial. …

Din interiorul cărei specializări vorbeşte un scriitor, care e şi intelectual public, de la Zola pînă la Herta Müller? Faptul că Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu nu îndeplinesc criteriile academice internaţionale în materie de filozofie (cum arată pedant, cu cifre şi cu mijloacele logicii formale, I. Aranyosi) vizează o carenţă de inserţie academică externă, fără a face din ei nişte impostori în ale filozofiei.

Paul se întreabă însă de ce am pus eu, în capitolul meu, accentul pe distanța dintre enciclopedismul amator și specializare? Răspunsul e simplu, pentru că aici este tensiunea fundamentală a culturii române, aici avem idolul central al forului și cunoașterii românești. Nu trebuie uitat că enciclopedismul apasă ca un blestem asupra culturii române, de la Heliade Rădulescu la Puric. (BTW Ce altceva este dl Pleșu când se aventurează în a scrie despre îngeri, decât un enciclopedist amator?)  În fine, scriitorii sunt și ei specialiști, desigur. Ei sunt specialiștii recuperării trăirilor profunde și al comunicării lor prin mijloace lirice și/sau narative. Ei folosesc mijloace și tehnici recunoscute, cu criterii de excelență clare. Nu sunt normați academic, dar sunt normați de criterii estetice și de poziționarea în câmpul cultural.

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Cristian Pătrășconiu și Idolii forului

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 1-07-2010 | 13 Comentarii

Cristian Pătrășconiu repetă cele mai psihologizante și mai insultătoare afirmații ale lui Andrei Cornea din Revista 22 (cartea e reflexul ”rictusului resentimentar”) într-un post prin care își invită cititorii să nici nu se obosească să citească cartea Idolii forului. Vorba unuia dintre cititorii noștri, psihologismul nu ține de explicație de valoare. Folosirea sa este, însă, o clară indicație de  etică intelectuală precară!

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Cărtărescu despre idolii și idolatrie intelectuală

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 30-06-2010 | 5 Comentarii

Printr-o coincindență (wink?), Dilema Veche republică acest articol al lui Mircea Cărtărescu, apărut în 2003, ce discută problema idolatriei culturale. El pleacă de la premisa ca monopolul mijloacelor de comunicare comunist crease idoli culturali de toate felurile:

Pe cînd zeităţile propovăduite de [televiziunea comunistă] erau puţine şi hieratice – Elvis, Jean Marais, Pele, Fernandel, Pîslăriţa -, mulţimi de credincioşi dădeau roată televizorului ca unei Kaaba sacre. Populaţii întregi venerau, de-a lungul şi de-a latul lumii locuite, aceiaşi, foarte puţini, idoli. Ei durau mult – uneori mult după moartea lor -, păreau neschimbători şi de neînlocuit asemenea marilor divinităţi, creatoare ale cerurilor şi pămîntului. Generaţia mea a văzut doar cîte un film şi un serial TV pe săptămînă. Şi doar o emisiune de varietăţi („Cu mască, fără mască”). Filmele, în oraş, se schimbau la o lună o dată. Cine n-a văzut „Comoara din lacul de argint”, în care Pierre Brice făcea pe apaşul? Toată naţiunea vedea şi comenta a doua zi aceleaşi spectacole. Cum să-ţi închipui lumea fără Anthony Quinn? Ce-ar fi fost fotbalul fără Mopsul (Florea Dumitrache), sau fără Gerd Müller? Muzica fără Aurelian Andreescu? Idolii erau pe atunci idoli, nu VIP-uri. Era ca în bancul cu Nea Nicu, care coboară cu elicopterul în creierii munţilor, unde un cioban îşi păştea oile. Ciobanul se uită o clipă prin el şi trece mai departe. „Nu mă cunoşti?” „De unde să te cunosc, domnule?” „Cum, păi pe mine mă cunoaşte o lume întreagă, eu sînt ăla care e toată ziua la televizor, la radio, în ziare…” Baciul se uită la el mai bine: „Aoleu, Dobrine, ce-ai mai îmbătrînit…” Vechea televiziune naţională, alb-negru, te zeifica.

Continuă spunând că astăzi lucrurile s-au schimbat, pentru că televiziunea prin cablu a demonopolizat comunicarea și idolii au devenit VIP-uri gregare.

Astăzi, televiziunea prin cablu (printre alte dezvoltări mediatice cu efecte secundare perverse) s-a-ntors, paradoxal, împotriva vocaţiei acestei instituţii de a genera idoli. Marilor religii (aproape) monoteiste le-a luat locul puzderia de secte mărunte, fiecare cu teogoniile lor, cu sistemele complicate şi caduce de very important persons ce se aglomerează ca divinităţile pe faţadele templelor din Indochina. Perspectivele dispar, figurile par încălecate arbitrar şi grotesc, istoria se rescrie permanent, figuri care par emblematice sînt împinse rapid şi programatic spre margine, pentru că altele şi altele trebuie să eclozeze. Într-un sezon sînt fumate vedete care ar fi ţinut altădată două decenii. Nimeni nu mai pare azi de neînlocuit.

Intuiția este interesantă, dar datele sociologice nu o susțin. Un studiu pe care l-am efectuat cu Bruno Ștefan acum câțiva ani arăta că figurile erei comuniste domină încă mentalul colectiv, că idolii nu au murit. Dinescu, Păunescu și Florin Piersic dominau în 2006 încă mentalul colectiv.

Partea interesantă începe, însă, când discută idolii culturii. Aceștia, deși, spune el, în umbră, au încă putere de atracție. Limitând spusele sale cu câteva calificative, printre care acela că vedetele culturale sunt nimica comparate cu cele de serie entertainment, el spune totuși:

Cred că acelaşi lucru [idolatrizarea fără discernământ] se-ntîmplă azi şi cu adularea lui Cioran de către adolescenţi, de exemplu. Nu vreau să zic că oricare dintre aceşti autori nu merită admirat, ci doar că, spre deosebire de admiraţie, idolatrizarea în cultură are ceva specios şi imatur. Este motivul pentru care îmi repugnă ceremoniile misticoide în jurul vreunui autor, grupurile de adulatori, miturile găunoase, casele memoriale, volumele omagiale, statuile, oricîtă importanţă „socială” ar avea ele. Iubirea pentru un scriitor e pentru mine ceva intim şi nu public.

Articolul trebuie citit ca o mărturie importantă despre fenomenul idolatriei sociale.

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Interviu la Mix TV Brașov despre Idolii Forului

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 30-06-2010 | 3 Comentarii

Discuție Sorin Adam Matei – Dinu Zlei despre Idolii Forului. Ce poate însemna ”democrația” în cultură? Este necesar elitismul? Putem avea elite fără elitism?

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Volumul Idolii forului poate fi acum cumpărat și din Statele Unite prin Amazon.com

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 30-06-2010 | Un comentariu

Idolii Forului, Editia SUA

O ediție ”americană” este acum disponibilă pentru cititorii din Statele Unite și Canada. Textul este identic, numai coperta e diferită. Cartea poate fi comandată prin Internet și livrată acasă, prin poștă.

In principiu, cititorii din Anglia, Franța, Spania, sau Italia ar putea și ei comanda cartea, dar nu am verificat încă funcționarea acestei metode. Dacă sunteți rezident în vreuna din aceste țări, încercați să comandați cartea și spunți-ne ce se întâmplă.

Legătura pentru comandarea cărții Idolii forului

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Separarea puterilor în cultură…

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 29-06-2010 | 4 Comentarii

Unul dintre principiile democrației liberale este separarea puterilor. Aceasta are loc nu numai la nivelul puterii politicii, unde judecătorii sunt protejați de influența politicienilor, iar guvernul/președintele de cea a parlmentarilor, ci și la nivelul punerii legilor în aplicare și a urmăririi penale. Poliția arestează, acuzarea e făcute de procurori, iar judecătorii sunt arbitrii disputei.

România, din motive care nu țin de conspirație, ci de un context socio-cultural dat, a produs în spațiul cultural un extraordinar melanj de situații și statusuri, ce nu cunoaște acest principiu al separării atribuțiilor. Pe scurt, librării, edituri și persoane sunt strâns lipite unele de altele ca marca de scrisoare. Efectul e descris de un tânăr cercetător român:

Acum vreun an si jumatate am vrut sa pun mina pe Boierii mintii, despre care auzisem ca ar contine un eseu despre liberalismul romanesc, atentie! fara sa fi auzit in viata mea de Sorin Adam Matei sau de critica lui la adresa grupurilor de prestigiu. Ca orice tinar cu preocupari intelectuale care cauta o carte am intrat in primul Humanitas care mi-a iesit in cale. S-a intimplat sa fie cel mare de pe Calea Victoriei. Dupa ce am cautat o vreme fara succes printre rafturi am mers la tejghea sa intreb o vinzatoare. Am dat peste una mai tinara care auzind ce vreau a chemat-o pe doamna aceea incredibila care stie din cap toate titlurile si autorii cartilor pe care le-a avut in gestiune in ultimii 15 ani, cu tot cu editura si anul aparitiei. I-am spus ce vreau, s-a uitat la mine usor amuzata si mi-a spus dind din cap “Nuuuu, nu tinem Boierii mintii, va dati seama ca la noi….. Incercati la Libraria Eminescu.” Mare dreptate avea, am gasit-o la Libraria Eminescu.

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net

Conservatorismul român și programul Idolilor forului

de Sorin Adam Matei

Publicat pe 25-06-2010 | Un comentariu

Caius Dobrescu scria acum câțiva ani un articol despre actualitatea (prost înțeleasă) a lui Allan Bloom în România (vezi și traducerea), prefațând invitația la dialog a Idolilor forului. Un citat relevant.

Am mari indoieli ca „inchiderea mintii americane“, asa cum o vede Bloom, este acelasi lucru cu modul in care dl Liiceanu, din articolele sale sau de pe micul ecran, deplinge decaderea societatii romanesti. Problema pe care o ridica mereu filozoful nostru pare sa fie aceea a inchiderii mintii populare fata de adevaratii maestri, fata de adevarata elita a spiritului, aceea care se impune cu autoevidenta, fiindca pastreaza „ortodoxia“ adevarului filozofic. Adevarata tinta a criticii lui Bloom este, insa, reprezentata de ideile primite de-a gata. De faptul ca studentii nu se intilnesc cu autori care sa le puna probleme, ci primesc doar solutii simplificatoare, ca sint introdusi intr-un sistem pre-format de intrebari si raspunsuri, care le inhiba curiozitatea intelectuala. Din aceasta perspectiva, normarea libertatii devine un adversar inca si mai redutabil decit „libertatea negativa“. Problema lui Bloom este ca, in sistemul de educatie, reperele intrinseci ale spiritului (chiar ale „spiritului nelinistit“, care se cauta pe sine) sint inlocuite de o proliferare necontrolata de norme sociale.
Asadar, este de presupus ca Bloom ar avea, in egala masura, probleme cu un sectarism care ar promova limba de lemn a conservatorismului politic si filozofic, incercind sa vinda platitudini pre-ambalate semidoctilor care doresc fiorul „marii filozofii“. in viziunea lui Bloom, „inchiderea mintii“ presupune diminuarea drastica a libertatii de a dezbate, de a argumenta cu pasiune in jurul temelor fundamentale. Or, nu aceasta libertate eroica este valoarea pentru care reprezentantii locali „oficiali“ ai conservatorismului filozofic par pregatiti sa se sacrifice. in viziunea lor, oricine ii contrazice este un frustrat fara orizont, care nu se ridica la detasarea presupusa de discutia filozofica. Atitudine, in fapt, extrem de elementara si provinciala, care, ea, denota o certa „inchidere a spiritului“, sau, cum ii place dlui Liiceanu sa spuna, o „incremenire in proiect“.

Sper că domnul Bogdan Duca, critic al ”stângismului” idolilor este pe recepție….

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin situl Librarie.net