O carte publicată de Editura Corint

Coordonatori SORIN ADAM MATEI ȘI MONA MOMESCU

”Idolii Forului” cuprinde eseuri de Michael Shafir, Sorin Adam Matei, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andreescu, Stelu Șerban, Lucian Nastasă Kovacs, Marius Ghilezan, Adrian Gavrilescu, Vasile Morar, Bruno Ștefan, Alexandru Matei, Istvan Aranyosi, și Mona Momescu

”Idolii Forului se refera la obsesia culturala a intelectualității române, care este…” Ascultă interviul despre subiectul cărții Idolii forului  cu Sorin Adam Matei realizat de Alexandru Ulmanu, de la Jurnalismonline.ro

Asculta interviul pe Trilulilu

Întrebările puse de volumul Idolii forului

Idolii forului este răspunsul colectiv al unui număr de specialiști în domeniile social, politic, literar și filosofic la două întrebări fundamentale despre societatea în care trăim. Prima întrebare este dacă ideea de intelectual public, enciclopedic, fără o specializare dată, este perimată? Cea de-a doua este dacă fascinația publică față de ideea de intelectual ”enciclopedic” amator poate amâna, într-o măsură, remodernizarea estului Europei și al României?

Sorin Adam Matei, universitar american și autorul volumului ”Boierii minții” coordonează împreună cu Mona Momescu, lector la Universitatea Ovidius, Constanţa şi lector de limba română la Columbia University, prezentul volum colectiv ce va da răspunsuri concrete și uneori incomode întrebărilor de mai sus. Volumul, ce va apărea la prestigioasa Editură CORINT și poate fi cumpărat de pe situl editurii Corint și prin Librarie.net, este produsul colaborării cu 13 specialiști din domeniile social, politic, literar, jurnalistic și filozofic: Michael Shafir, Adrian Gavrilescu, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andreescu, Stelu Șerban, Lucian Nastasă Kovacs, Marius Ghilezan,Vasile Morar, Bruno Ștefan, Alexandru Matei și Istvan Aranyosi.

Firul roșu al acestui volum pleacă de la constatarea formulată în ”Boierii minții” de Sorin Adam Matei, anume că societățile paramoderne, cum ar fi și România, sunt în continuare fascinate de mistica intelectualului public, fără specializare precizată, și că enciclopedismul acestuia, uneori amator, este echivalat automat cu genialitatea. Specialiștii, pe de altă parte, sunt descurajați de a deveni factori activi în viața socială. Aceasta duce la discurs și practici sociale premoderne, tributare idolilor gândirii scolastice, universaliste, mai degrabă specifice evului mediu. Pe scurt, ”elitele” pun în umbră clasa de mijloc a spiritului și blochează modernizarea societății.

Printr-o radiografie extrem de clară a tradiţiei intelectualului public în spaţiul românesc şi a comportamentului “elitei”intelectualilor publici, autorii explică de ce s-a ajuns ca în România locul curentelor de idei să fie luat de chemări le reînnoire socială în cheie teologală; de ce intelectualii publici au devenit funcționari politici, anulându-și funcția critică; de ce opera filozofilor de ”elită” este nulă pe plan internațional; de ce etica intelectuală ar trebui să includă toleranța și dialogul, nu exclusivimul; ori de ce pericolul unui derapaj ortodoxist, extremist, de genul anilor 30, nu a trecut încă. Volumul “Idolii Forului” oferă busola necesară pentru a ieși din acest hățiș de idei și pasiuni.

Volumul reprezintă și o premieră tehnologică. El va fi îmbogățit cu coduri 2d (sau QR), care vor lega textul tipărit de Internet prin intermediul telefoanlelor mobile. Un cititor cu un telefon mobil dotat cu capabilități foto și o legătură la Internet poate participa instantaneu la discuțiile dedicate volumlui pe Internet.

Alte întrebări ce își vor găsi răspunsul în Idolii Forului:

1. Este ideea de intelectual public, enciclopedic, amator încă actuală?

2. În ce fel pot forma şi/sau deforma opinia publică ideile exprimate de pe piedestalul poziţiei de intelectual public de această factură?

3. Pot fi intelectualii publici ideologi? Sunt ei, de fapt, numai ideologi, sau sunt ei numai filosofi, în sensul socratic al cuvântului?

4 Au intelectualii enciclopedici vocaţia de regi-filosofi? E acesta un lucru de dorit, sau nu, în contextul democraţiei contemporane?

5. Cum trebuie sau cum se situează în realitate intelectualii enciclopedici publici faţă de democraţie?

6 Care trebuie să fie relaţia în dialogul de idei dintre intelectualii specializaţi profesioniști şi cei enciclopedici amatori? Ale cui idei trebuie să fie auzite mai întâi în dialogul public?

7. Pot fi intelectuaii publici intelectuali de partid? Pot ei ocupa funcţii publice?

8. Pot fi intelectualii publici criticaţi? Pe ce temeiuri? În ce condiţii?

CITATE DIN CARTE

Sorin Adam Matei

„Intelectualii publici români sunt plini de prejudecăţi intelectuale, incluzând pe aceea că o cultură generală vastă, enciclopedică, bazată pe principii „esenţiale”, „imuabile” poate oferi toate răspunsurile la toate problemele. Acest mod de gândire e perimat şi interesat. E perimat pentru că presupune că lumea e o cantitate definită şi că o minte suficient de elastică şi cuprinzătoare o poate cuprinde. E interesat, pentru că enciclopedismul intelectualilor publici este confundat cu genialitatea, iar genialitatea este folosită ca mijloc de legitimare a ocupării unei poziţii sociale de elită.”

„Multe „conştiinţe ale modernităţii” au străbătut în căruţe trase de idolii cunoaşterii”.

Michael Shafir

„Pentru perioada în care „intelectualii lui Băsescu” şi-au angajat deschis capitalul cultural în slujba factorului politic, ei s-au auto-suspendat de la calitatea de intelectual.”

Mona Momescu

„Profilul intelectualului public, enciclopedic, amator, cu nuanţe carismatice, se defineşte prin promovarea „pachetului restauraţionist” cultural, care identifică şi promovează perioada interbelică ca un vârf al culturii româneşti”.

„Complezenţa faţă de puterea politică este o trăsătură a intelectualului veche de când istoria sa”.

Daniel Barbu

„Intelectualii publici nu-şi afirmă identitatea împotriva curentului, cu riscul pierderii popularităţii, ci se lasă fie duşi de curent în tăcere, cum au făcut-o înainte de 1989, fie se străduiesc să treacă, în prezent, drept însăşi vocea autorizată a curentului.”

Marius Ghilezan

„ Faptul că mulţi dintre veleitarii culturii române nu pot ieşi din sindromul de inferioritate, pe care încearcă să îl reprime compulsiv-obsesiv, instituie o stare de nevroză galopantă în societate”.

Caius Dobrescu

„Liviu Mihaiu şi Dan Puric. Adică, într-un colţ al arenei, un jurnalist de semi-scandal, dl. Mihaiu, un autentic „băiat dă cartier” care a învăţat repede că trogloditismul poate deveni un brand „intelectual”. În celălalt colţ, un mim, dl. Puric, foarte onorabil, se pare, atâta timp cât s-a menţinut între limitele precise ale meşteşugului său, dar care a luat hotărârea discutabilă de a schimba limbajul trupului pe cel articulat”.

Gabriel Andreescu

„Sub preşedinţia lui R.-H. Patapievici, Institutul Cultural Român a devenit sponsorul a numeroase concordii cultural-confesionale favorizând, din poziţia sa de demnitar, atitudinile religioase. „

Istvan Aranyosi

„Un indicator al calităţii este măsura în care scrierile tale au generat discuţii, citări în alte articole. Şi la acest capitol filosofii noştri sunt la nivelul nul (a se consulta ISI Cited Reference Search).”

Mircea Flonta

„inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică”.

Stelu Serban

„Democraţia nu apare astfel drept o elaborare intelectuală, realizată în spatele cortinelor grele din spaţiile academice”.

Alexandru Matei

„De la comuniştii stalinişti sub dominaţia cărora s-au aflat intelectuali români de mare valoare, ca G. Călinescu, Mihail Sadoveau şi Tudor Arghezi, la cea – păstrând proporţiile – pe care Traian Băsescu o exercită cu dibăcie grobiană asupra lui Gabriel Liiceanu, intelectualul român n-a fost niciodată liber, decât pentru a fi mai repede ocupat de o autoritate în numele sau cu girul căreia să poată vorbi”.

„Apel către lichele este probabil unul dintre titlurile cele mai umorale de care e în stare un filozof în exerciţiul dorinţei de putere”

Lucian Năstasă Kovacs

„Cea mai mare parte a românilor cultivaţi sunt – spune Xenopol – mari amatori de funcţii publice, împrejurare ce-i împarte în două segmente rivale: cel al lui beati possidentes [fericiţii posesori] şi cel al însetaţilor”

Adrian Gavrilescu

”Aflaţi într-o criză de idei în ultimii ani, având un sistem referenţial din ce în ce mai precar, din ce în ce mai apatici, inflexibili şi neclari, intelectualii publici români preferă să se lamenteze utilizând un vocabular din ce în ce mai redus, subliniindu-şi cu insistenţă poziţia pretins ameninţată şi rolul contestat.”