Buna ziua,

Intai de toate vreau sa va marturisesc aprecierea sincera pentru intentia acestei carti. Nu stiu daca acest volum nu sufera la nivel de continut sau daca nu este altceva decat o prima tentativa bine pusa la punct de a sparge tacerea in legatura cu anumite tabuuri ale intelighentiei locale, dar simpla sa aparitie reprezinta o improspatare a atmosferei noastre intelectuale, inchistata in aceleasi repere si idei de foarte mult alti ani. Doua intrebari: de ce apare abia acum o asemenea carte? Si de ce ideile de forta ale cartii nu s-au dezvoltat mai de mult, acum zece ani de pilda, cand idolii, iertati-ma, erau aceiasi si lucrau la fel? De ce ceilalti intelectuali, cei care nu fac parte din clanul elitei, nu au cartit, nu s-au exprimat, nu s-au organizat in nuclee separate, nu au incercat sa puna mana pe resurse si nu au exercitat la randul lor o oarecare influenta publica? De ce vocile disidenta ale anilor ’90, lasand la o parte inversunatii si partizanii proletcultisti, au fost atat de mute? De ce i-am lasat pe acesti intelectuali anticomunisti si procrestini, conservatori si parohiali sa devina idoli in for? De ce nu am avut o contrapartida a lor?
Si acum am sa va aduc mustrari: primo, in lumina celor de mai sus, autorii care semneaza articolele din volum fac parte din intelighentia romana. Sigur, nu sunt atat de vizibili si simbolici ca idolii, dar sunt acolo, de doua decenii si mai bine. De pilda, Idei in Dialog a fost ani la randul bastionul discursiv al dreptei romanesti, indiferent ca a avut sau nu cititori. Aici gaseai si conservatorism, si teologi, si pe Idoli (sau despre Idoli), si glorificarea interbelicului intelectual, si anticomunism, si dragostea basesciana, intr-un cuvant, era dreapta nostra cu creier. Dar unde este stanga? Unde sunt postmodernii, neomarxistii, stangistii nostrii? In Observator Cultural? Scuzati-ma, dar daca in Idei in Dialog ii gaseai amintiti la tot pasul, intr-o forma sau alta, pe William Buckley, T.S. Eliot, Russell Kirk sau K.R. Popper, in OC nu intalneai nimic din Foucault, Derrida, Lyotard, Althusser, Zizek si altii. O sa-mi spuneti: dreapta e elitista. Dar stanga nu are la randul sau un discurs excelent inchegat? Este filosofia de stanga proletara, in sensul de gregara? Sa fim rezonabili. Prin urmare, inainte de a ne intreba cum, sociologic vorbind, suntem condusi de triumviratul Liiceanu-Patapievici-Plesu, ar fi mai onest sa ne intrebam: a fost cineva care a oferit, in mod organizat, o alternativa la fel de responsabila ca influenta constanta a capitalului simbolic de dreapta in Romania ultimelor doua decenii? Impresia mea este ca nu: intelighentia romana a fost ori de dreapta, ori a zacut paralizata.
Secundo,citindu-va articolele, se vede ca rana adanca a Idolilor nostrii este lipsa recunoasterii academice dincolo de Dunare, adica acolo unde conteaza. Dar hai sa folosim un pic modelul rotii, cel utilizat de Patapievici in penultima sa carte. Nu vad de ce o cultura sanatoasa nu are nevoie si de oameni de cultura generala, de pseudo-enciclopedii ambulante care, in fata multimii, sa lege butucul rotii, planul inteligibilitatii comune (cel oferit de scolile publice), de cicumferinta rotii, acolo unde specializarea la varf creste domeniul cunoasterii existente (cercetarea academica). Patapievici este util pentru felul in care te ia de mana si, situandu-se undeva intre butuc si extremitatea spitei, iti arata pe unde ar trebui sa treci ca sa ajungi in buna regula la capatul spitei. Rolul sau este al unui formator intermediar. Intr-o cultura sanatoasa, Patapievici ar trebui sa fie, atunci cand se ocupa de stiinta, prietenul liceanului sau al studentului in anul 1. Diletantismul sau ajuta la o prima familiarizare, ca din avion, cu zona vasta a unui domeniu al cunoasterii sau a intersectiei dintre mai multe domenii. Cred ca si in Occident exista vulgarizatori de talia lui Patapievici, daca nu chiar mai responsabili decat el (acestia fiind universitari renumiti adesea), care au grija ca fluxul de idei intre compartimentele gandirii sa se desfasoare corespunzator. Care e de fapt problema? Pai, una singura: aceea ca un vulgarizator talentat trece in Romania drept geniu enciclopedic (model revolut si imposibil astazi) sau specialist, expert. Ne deranjeaza impostura: un vehiculator al ideilor altora, idei care sunt deja datate si au facut candva scoala, are capitalul simbolic al unui savant original, care a adus contributii inovatoare in ramurica sa de specializare. Dar de ce se intampla asta? Am sa aduc un exemplu din Occident: cand Karl Raimund Popper a scris acel capitol malitios si nefundamentat despre Hegel in Open Society and Its Enemies, universitarul Walter Kaufman a reactionat printr-un eseu precis despre lipsa de probitate a lui Popper in tratarea lui Hegel. Deci un specialist in Hegel pune la punct, fara manie si partinire, un generalist. Altfel spus, varful spitei regleaza tensiunea cunoasterii din acele sectiuni ale spitei care se apropie de butuc. Acum, spuneti-mi Dvs., exista universitari romani care, temeinic si stiintific, sa amendeze anumite generalizari nefundamentate sau ingustime a surselor din cartile unui Patapievici? Exista? Tare mi-e ca nu si, in acest caz, vorbim de fapt de o problema a celor aflati in avanposturile cunoasterii si nu a unor diletanti valorosi precum H.-R. Patapievici. Avem o critica ideologica coerenta si cu ambitus a Omului recent in Romania? Nu cred. Si atunci, cand, student la anumite facultati din Romania, descoperi specialisti care nu pot explica ideile de baza ale lui Tocqueville mai bine decat o face generalistul Patapievici prin Omul recent, cine nu-si face meseria? Nu cumva Idolii s-au inaltat pe mediocritatea si lipsa de comunicare cu publicul intelectual al cercetarii academice din Romania? De ce blaman butucul sau inceputul spitelor si lasam la o parte vidul arborescent al coroanei cunoasterii din Romania?