A fost Păunescu un geniu?

de Sorin Adam Matei

Publicat la 10-11-2010 | 0 comentarii

Moartea lui Adrian Păunescu a reactivat mistica autorului genial, specifică culturii române. Păunescu nu a fost, pentru unii, numai un versificator dibace și un politician abil, ci și o întruchipare a unor multiple talente: poet, organizator de spectacole, eseist, politician, sponsor cultural, chiar arbitru în probleme științifice. Cine nu își duce aminte de modul în care a promovat ”apa vie” a lui Mânzatu, sau leacurile lui Leontopol sau Kozak (toate trei chestionabile din punct de vedere științific. Articolul din Jurnalul legat mai sus este tipic pentru un anume tip de PR științific românesc păgubos).

Din fericire, un articol ca al lui Sorin Ioniță pune multe lucruri la punct. (Ideile lui converg foarte bine cu cele ale lui Caius Dobrescu, unul dintre coautorii acestui volum):

Păunescu, cu energia şi charisma reală pe care puţini confraţi ai lui le aveau, chiar dacă ar fi fost lăsaţi să se manifeste, a fost un poet interesant pentru o scurtă perioadă în tinereţe (şi curios, exact despre acea perioadă nu vorbeşte nimeni acum), dar care a intrat iute în zodia lui „simţ enorm şi văz monstruos”. O fi fost înclinaţia lui nativă, încurajată de blocarea criticii într-un regim totalitar, factor ce a ruinat mulţi oameni de talent care şi-au pierdut astfel busola; sau o fi fost histrionism asumat, cine ştie.

Însă efectul a fost abandonarea artei autentice şi înrolarea în industria de kitsch (înţeles ca folosirea de simboluri culturale reale, dar în manieră inadecvată la context, repetitivă şi lipsită de originalitate, în cheie ieftină, teatrală şi sentimentaloidă) ce-şi revărsa produsele peste ţară. Comunismul însuşi nu a fost altceva decât un mare şi tragic kitsch social, dar cu flerul său de personal branding, Păunescu a ştiut să rupă cu tradiţia propagandei lemnoase de partid şi să creeze alta, cu adevărat vandabilă maselor, inclusiv celor mai tinere şi educate. Geniul lui real a fost acela de a găsi cheia prin care ceauşismul putea deveni un pic mai popular şi mai upmarket; şi a trăit tragedia să constate că regimul o refuză. Privind retrospectiv, reţeta e simplă, cu două ingrediente. Întâi, copierea şi clişeizarea unor teme şi atitudini la modă în Occident în anii ’70-’80, dar numai în aspectele lor superficiale şi benigne: proto-ecologism, generaţia în blugi, pacifism. Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor – hai să fim serioşi, nici nu prea se putea -, dar suficientă pentru a da unei generaţii romanţioase iluzia că se mişcă, că e diferită şi subversivă, când ei erau de fapt nişte hippy cu aprobare de la partid. Blugii şi părul mare au devenit la scara istoriei româneşti o nouă formă fără fond, de care văd că unii au rămas mândri până astăzi.

Vezi și aeste două articole din Pagini.com despre modul de a face politică al lui Adrian Păunescu:

Reforma șopârlelor: Adrian Păunescu îi cere lui Ceaușescu să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic

Adrian Păunescu și regimul sultanal al lui Nicolae Ceaușescu

Articole pe teme similare:

• Adrian Păunescu și zarva mediatică ce l-a înconjurat
• Dintr-un univers alternativ
• Andrei Cornea corectat de un cititor mirat
• Cum a murit comunismul românesc?
• Un chip ciobit: Ecou la discuția despre Idolii forului pe Hotnews

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii