Experții în politică: între traseism și separarea puterilor

de Sorin Adam Matei

Publicat la 22-09-2014 | 0 comentarii

articol publicat in Foreign Policy, ianuarie 2011 în colaborarea cu Adrian Gavrilescu

Este clasa politică românească dominată de oportunişti guralivi și rapace, ale căror singure calificări sunt, așa cum le prezintă presa, apetitul și obrăznicia? Sunt experții împiedicați să își exprime părerea în arena politică? Reprezintă politica românească triumful răului moral asupra valorii intelectuale?

Părearea noastră este că clasa politică din România e nu mai puțin ”expertă” decât ar fi putut-o forma societatea română. Politicieni-experți există în România, chiar dacă nivelul de pregătire al unora dintre ei ar putea fi contestat. Hibele politicii românești sunt mai mult instituționale și culturale, nu personale. Mai precis, dacă politica românească schiopătă, de vină nu este numai calificarea intelectuală a parlamentarilor, ci mai ales imperfecta separare a puterilor în stat, sistemul electoral fals-uninominal și organizarea internă a partidelor ce impun anumite jocuri de putere in parlament. Aceste vicii structurale limitează exercitarea competențelor, atâtea câte sunt, în politica românescă. Problema nu este morala sau inteligența persoanelor, ci calitatea culturii politice și a structurilor.

O privire, chiar și trecătoare, peste CV-urile senatorilor  ne arată că avem o distribuție largă de profesii și experiențe intelectual-profesionale în Senat și că mulți senatori se ocupă de lucruri pentru care au o pregătire cel puțin decentă. O problemă mai delicată este, însă, folosirea judicioasă a abilităților lor.  Ani la rând, anecdotica analizei politice, aşa cum era ea concepută în paginile publicaţiilor sau în jurnalele televiziunilor, a reţinut multe cazuri de parlamentari aflaţi în comisii nepotrivite. Pe lista noastră observăm, de pildă, că Sorina Plăcintă (PDL), un inginer textilist, a fost plasată la comisia de politică externă a Senatului, sau că un inginer mecanic, Petru Bașa (PDL), la cea pentru relaţia cu UNESCO. Actorul Mircea Diaconu (PNL) face parte din comisia egalității de șanse iar doctorul Pașca (PNL) a fost plasat la privatizare. PSD-ul nu este, desigur, nici el lipsit de incongruități, cum ar fi Ilie Sârbu, care a absolvit seminarul teologic și a fost consilierul economic al mitropoliei Banatului până în 1989, pentru a deveni mai târziu om de afaceri, ministrul agriculturii și acum membrul comisiei pentru agricultură a Senatului. Dincolo de comicul unor situaţii de acest gen, partidele parlamentare par să fi acceptat măcar înm parte necesitatea concordanţei între competenţele profesionale ale unui deputat sau senator şi locul acestuia în mecanismul politic de tip parlamentar, încercând să renunţe treptat la parlamentarul omniscient, gregar, infailibil, logoreic şi radical, de gen Gheorghe Dumitrașcu, de acum 20 de ani.

Cu alte cuvinte, în evaluarea raportului expert-generalist în politică, trebuie să ne distanțăm de patima categoriilor artificiale și de pericolul metodei de documentare anecdotică. Nepotrivile menționate mai sus sunt mai puţin imputabile parlamentarilor în cauză, din moment ce logica de partid îi distribuie într-un organism parlamentar sau altul, indiferent de competenţele personale sau experienţa profesională.  Desigur, astfel de afirmații rămân vorbe goale fără un studiu definitv asupra problemei. Statistica ar trebui să se ocupe de compoziţia actualului parlament, furnizându-ne informaţii precise asupra categoriilor de studii ale membrilor legislaturii, de vârstă, diviziunilor pe sexe, categoriilor profesionale, numărului de partide schimbate etc. Din păcate, acurateţea unor asemenea statistici continuă să fie afectată de cv-urile trunchiate oferite de parlamentari pe web, care impresionează prin vieţile profesionale decupate selectiv, din care lipsesc ani întregi. Un calcul sumar, bazat pe datele existente pentru cele trei partide importante din Senat (PDL, PSD și PNL), ne sugerează însă cel puțin două concluzii preliminare. Una, este că ”experții”–cei care activeză în comisii ce se potrivesc cu pregătirea lor–par a fi o minoritate în Senat. Aproape două treimi (65%) din senatori fac parte din măcar o comisie care nu se potrivește cu pregătirea lor ”de bază.” Diferențele între partide fac această poveste și mai interesantă. Aproape jumătate (48%) din senatorii PDL sunt ”experți,” față de numai o cincime din PSD-iștii (21.4%). PNL-iștii sunt undeva la mijloc, numai o treime dintre ei (31.8%) putând fi considerați ”experți”.

Experții sunt traseiști

Cea de-a doua concluzie ar fi că expertiza este asociată într-o anume măsură cu traseismul politic. Surprinzător, sa nu, 7 din cei 12 traseiștii – senatori care au sărit de la un partid la altul sunt ”experți.”  Proporția de 60% de experți a traseiștilor este la antipodul situației pe care o regăsim la senatorii loiali. Acolo, lucrurile stau exact pe dos. Numai o treime din senatorii care pot fi considerați loiali (33 din 102) activează în comisii ce se potrivesc cu profilul lor intelectual și profesional. Se poate deci spune că senatorii ce au mai mult capital intelectual sunt mai tentați să își vândă marfa clientului care oferă mai mult?

Răspunsul definitiv la această, și la celelalte întrebări explorate mai sus, trebuie dat de studii mai aprofundate asupra problemei. Până atunci, atenția observatorilor, a presei și a publicului trebuie să se concentreze asupra problemelor de structură. Unele dintre ele țin de modul în care se legiferează și se guvernează în România. Indisciplina votului, mandatele devenite irelevante prin transferul la alte grupuri parlamentare, calitatea precară a procesului legislativ şi durata acestuia, plus pletora de legi promulgate handicapează grav politica românească. Acestea sunt însă probleme în parte culturale și procedurale, ce pot fi rezolvate din mers. Mai grave sunt problemele ce țin de fundamentele politicii româneși. Sistemul electoral, de pildă, a fost modificat de câteva ori fără să se schimbe nimic. Votul uninominal este o posibilă metodă pentru responsabilizarea atât a partidelor, cât și a deputaților, dacă ar fi luat în serios. Așa zisul vot uninominal românesc este însă unul proporțional cu alt nume. Separarea strictă a puterii judiciare și acordarea de puteri reale Curtții Constituționale și Curții Supreme de Justiție, ar fi un alte măsuri ce ar face expertiza un factor decisiv în politica românească. Deocamdată, Curtea Constituțională oferă decizii pe care unii le consideră consultative. În fine, un al treilea punct central pentru a reforma politica românească ar fi o reală reformă constituțională, care ar reașeza relațiile dintre ramurile puterii, mai ales dintre cea executivă și cea legislativă. Numai aceasta ar da parlamentului puterea de de a conduce, nu de a fi condus. Numai atacată din aceste direcții, s-ar transforma problema ”expertizei” dintr-una personală, într-una structurală.

Articole pe teme similare:

• Experții Români în viziunea lui Lucian Sârbu
• Vintilă Mihailescu despre intelectualitatea română de ieri și de azi
• Stelu Șerban: Politica împotriva utopiei
• Separarea puterilor în cultură…
• Reacție la dialogul Hera Muller – Gabriel Liiceanu sau despre nevoia separării puterilor în cultură

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii