Vintilă Mihailescu despre intelectualitatea română de ieri și de azi

de Sorin Adam Matei

Publicat la 27-08-2010 | 0 comentarii

Într-o discuție cu ziariștii de la Adevărul Vintilă Mihăilescu punctează multe din problemele ridicate și în Idolii forului:

„Nu prea avem intelectualitate”

În zona aceasta a Europei, intelectualul a avut tentaţia de a intra în politică, de a fi lider de opinie măcar, dacă nu constructor de ţară. Dacă ne uităm la istoria noastră vom vedea că în fruntea ţării au fost mulţi intelectuali iluştri, de la Maiorescu la Iorga. Este ceea ce se cheamă, dacă ne gândim puţin, elitele naţionale, într-un sens foarte birocratic. Un stat tânăr trebuia să funcţioneze cu o categorie de intelectuali etatişti, întrucât nu putea funcţiona cu boierii – şi nici nu se dorea asta. Doar că s-a construit o categorie mult mai largă decât era nevoie şi aproape exclusiv filologică. Sunt nişte date, pe care nu ştiu de ce nimeni nu le ia în considerare, publicate în Enciclopedia lui Gusti din 1938 şi care arată un lucru foarte simplu: în perioada interbelică raportul dintre absolvenţii de şcoli teoretice şi cei de şcoli practice era de 0,2 – 0,3. În Bulgaria era 2,4 – 2,7. Iertaţi-mă, dar vorbim de ordin de mărime! Erau de zeci de ori mai puţini practicieni decât teoreticieni pe durata noastră de maximă înflorire – perioada interbelică. Nu am nimic cu filologii, cu istoricii, dar ei nu au cum să ţină locul inginerilor…Adică „intelectualităţii tehnice”, aşa cum se spunea odinioară…

Da, dar după aceea s-a trecut în extrema cealaltă şi ştim poveştile cu inginerul care e intelectual, dar care nu ştie să se exprime. Aceea nu era o intelectualitate, era un produs pe bandă rulantă. Revenind, intelectualitatea românească a considerat că are un rol important în luminarea şi în conducerea naţiei – deci s-a băgat în politica în care nu se pricepea. În al doilea rând, nu a avut acces la mecanismele economice, de supravieţuire, de viaţă socială curentă. Intelectualitatea românească a fost interesată de idei şi valori, dar ideile stau şi ele pe ceva, nu pică din cer.

Intelectualitatea a făcut şi anumite compromisuri, girând anumite persoane publice care ulterior au dezamăgit prin prestaţiile lor…

Tot ce am spus până acum era o introducere pentru această idee. Categoric, toţi intelectualii noştri au făcut acest lucru. Din punctul meu de vedere, nu prea avem intelectualitate – asta ca să fiu foarte politicos. Din punct de vedere moral, intelectual este persoana care exersează raţiunea critică. Intelectualul nu-i face servicii lui X, nu luptă pentru o cauză. Menirea lui este de „Gică Contra”, în sensul cartezian al cuvântului, de critică socială.

De om care îşi pune întrebări…

De om care îşi pune întrebări pe domeniul său de competenţă. Intelectualul trebuie să aibă tot timpul o judecată critică asupra societăţii. Nu este cel care trage concluziile şi le pune în practică. Asta este altă profesie şi se cheamă politică. Acum ajungem la problema cea mai gravă care îmbracă şi intelectualitatea – la noi totul este politic. Intelectualul se dizolvă în această masă politică. Dacă totul este politică atunci nimic nu mai este politic.

Intelectualul trebuie să aibă tot timpul o judecată critică asupra societăţii.

„Ideea de specialist a dispărut”

Uitându-vă la cei care le urmează, ce concluzie trageţi?

Este o escaladare a incompetenţei în toată societate românească. Ideea de specialist a dispărut, mai ales în politică. În politică poate fi oricine – poţi avea patru clase şi poţi fi politician de succes. Asta văd şi la studenţii noştri de la ştiinţe politice. Dacă-i întrebi despre idealuri, îţi trag un Becali de nu te vezi…

Aţi întâlnit astfel de cazuri în rândurile studenţilor dumneavoastră?

Cum să nu!? Vanghelie, Becali… Sigur, după aceea râd în particular, dar îi admiră pentru că sunt oameni de succes. În momentul în care este suprimat orice criteriu de competenţă, ceea ce se întâmplă la scară generală este o legitimare reciprocă a incompetenţei – după cum spune un coleg de-al meu. Adică eu îţi spun ţie că eşti competent, tu îmi spui mie şi asta înseamnă că amândoi suntem competenţi. Adică ne legitimăm, eventual printr-un joc care trece prin media. Dacă ne înjurăm suficient de agresiv – că altfel nu se poate! – înseamnă că suntem specialişti. În condiţiile acestea despre ce politică să vorbim?

Restul articolului

Articole pe teme similare:

• Revoluția Facebook – Ce este și de ce trebuie să ne pese de ea
• Idolii forului semnalată în Observatorul Cultural
• Idolii Forului remarcați pe Vox Publica
• Junimsmul și adevăratul spirit critic
• Isaiah Berlin si Idolii forului

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii