Un comentariu excelent despre Idolii forului

de moderator

Publicat la 20-07-2010 | 0 comentarii

Dl. Vlad Mihalascu a postat acest comentariu pe situl revistei Observator Cutltural, ca raspuns la cel de-al treilea articol dedicat de dl. Paul Cernat Idolilor forului:

Nu am inteles pentru nici o clipa reactiile glandulare dupa aparitia volumului Idolii Forului. A zis cineva ca acest proiect constituie vreun verdict final sau ca e lipsit de erori si lipsuri? In loc sa apreciem intentia proiectului, aceea de a ne desuruba un pic din fixatiile noastre ruginite, ne apucam sa clevetim tateste. “Cine sunt Ei care ne comenteaza? Ce opera au Ei, ce specialisti sunt? Ce vor acesti ? Ce e rau in elitism?” si alte parascovenii care demonstreaza imposibilitatea de a empatiza cu celalalt si de a iesi din limitele propriei cutii. Ok, nu sunt de acord cu ce s-a scris in Idolii forului, dar nu ar trebui sa ma asez, macar ipotetic, in tabara lor pentru a le intelege pozitia? Daca nu sunt fanatic religios si incorsetat in marote, dar totusi sunt, sa presupunem, un bun crestin, oare nu gandesc de pe pozitia lui Dawkins cand ii citesc Ceasornicarul orb? Oare nu ii acord ceva credit inainte de a-l judeca, interpreta, critica? Oare nu gandesti ca un eretic pentru a-i intelege pe eretici? E un minim exercitiu de respect reciproc: nu sunt de acord cu tine (iata argumentele), dat te-am citit cu atentie (si nu imi pasa ce arbore genealogic ai, unde iesi in oras sau cu cine faci sex). Dar impresia mea este ca nu ar trebui sa glosam, far-fetched, pe seama minimului de decenta, ci sa apreciem reactia in cheie romaneasca: nu conteaza ce punem in discutie, ci ce nume poarta gura celui care vorbeste (validarea mesajului fiind realizata dupa identificarea din buletin). Si totul sfarseste in galceava si barfa ieftina: “lasa ca stiu Eu ca Tu esti al Aluia…. Voi, cu grupul vostru… frustratilor… vreti sa ne luati locul Noua… invidiosilor, ignarilor… Tu ai habar cate carti am scris eu? Dar daca ti-as spune cat am citit…”, niste trolleri ieftini care cred intotdeauna ca au ultimul cuvant de spus apeland la cele mai uzate tertipuri (in speranta ca prostii nu observa, cu toate ca “prostii” nici nu-i baga in seama). In Romania, intelectualii sunt ghetoizati si zavera se joaca in jurul scenarilor paranoico-conspirationiste. “Te-am vazut eu pe strada cu El… Ce aveti voi de impartit? Aha, aha, aha, va luati apararea unii la altii…”. Cam astea sunt franturile de discurs care scrijelesc subconstientul unui observator din afara: parca ar avea in fata o harmalaie de ticalosi care isi cauta cu disperare sefii de clan, imediat remontandu-se in tarana. Mama, mama, ce mai praf si pulbere e-n cultura asta! O fi discursul pretios, dar as zice ca vad o disputa la OTV cultural. Pacat ca nu faceti rating. Oare din pricina inadecvarii intre atitudinea de mahala si discursul pedant?
Si apoi miza cartii declanseaza mecanisme intelectuale stranii: oare nu cumva ne-am modernizat si ne modernizam “European” in afara Europei? Oare acesti self-made colonizers, intotdeauna veniti cu diplome de la Paris, Viena, Leningrad etc. nu sunt singura fereastra prin care privim in Europa? Oare nu cumva singura versiune a modernitatii e cea pe care ne-o ofereau elitele noastre (culturale)? Oare nu prin Heliade Radulescu, Hasdeu, Iorga, Eliade si Cioran avem impresia ca am adus totusi Europa in Romania (reciproca nu poate pacali pe nimeni)? Da, cred ca pe aceasta temelie subreda se inalta cultul intelectual al Idolilor: pentru marele public ei nu sunt eseisti, lingvisti, deschizatori de drumuri si altele (tot timpul putand fi raportati individual la tizii lor de peste hotare), ci savanti, genii, astrii care au modernizat Romania. Ei nu sunt niciodata specialisti, ci intra sub specia amorfa a “literatilor”. Nu putin sunt cei din publicul actual al Idolilor locali, acel public restrans, care au impresia ca suntem europeni prin aceste personalitati sau prin cei scoliti in Occident (miticul Occident al miticilor de tot soiul). Da, are o diploma de la LSE, doua masterate la CEU, gata, e priceput, un om destept domne, o valoare, ar trebui sa ne folosim de mintile noastre sclipitoare pentru a ne dezvolta. Direct cu el/ea in administratie. De 150 de ani acordam creditul Centrului departat Idolilor nostrii locali. Cu ce folos insa? Ne modernizam institutional, cum bine ziceti, sau ne falim individual (uite ce trabuc fumez, uite ce marca londoneza au hainele mele, uite unde mi-am luat doctoratul, uite ce masina conduc, uite in ce statiune de pe Coasta de Azur ma duc in vilegiatura, uite ce fratuzisme si englezisme cu staif am pe buze, uite ce poze mi-am facut in Lisboa)? Eu cred ca defilam mentalitar cu second-hand Europeans, romani branduiti de Europa imaginatiei noastre (marele brand la care ravnim, dovada ca nu suntem inca acolo): elitele noastre scolite si plimbate prin centre culturale curat europene, de parca oamenii astia intors din tari mai rasarite nu se pot plafona, nu pot fi corupti, nu se lasa ametiti de aburii puterii sau ai prestigiului pe care publicul restrans il revarsa sub forma de mir pe fruntile lor netezite. Si, uite asa, din cult al oamenilor (sclipitori, mon cher, eruditi, de bon ton, adevarati fachiri ai informatiilor de dictionar enciclopedic) nastem dezastre institutionale si, pe toate liniile, subdezvoltare. De ce? Fiindca romanul intors din Occident nu trebui sa mai construiasca nimic: a faptuit stagiul sau in Vest totul. Gata, hai sa revarsam miere si lapte in ograda sa! Mai vrem altceva? Nu-i inadeajuns cu cat ne-a daruit Providenta? Nu ar trebui sa ii fim recunoscatori lui Dumnezeu ca mergem in doua picioare si, culmea, chiar in Prevata?
Cred ca proba finala a suficientei si inutilitatii intelectualului roman rasat este proasta comunicare cu Romania: fiecare intelectual public (care trece si de “savant” in bostanul de pe umerii romanului urbanizat) crede, ca domnul Liiceanu, in mai multe “Romanii”: mica Romania a grupului de elita si a publicului sau de cateva mii de cititori, si Romania cealalta, cea mare, a “prostimii”, a “manelistilor”, a “gloatei” stupide, egalitarista, educata precar, subnutrita si stand parca la panda (ca bandele lui Petliura din Garda alba). Problema este ca in ultimii ani cele cateva mii de cititori din alte perioade incep sa se rasfire: si cand te trezesti ca esti citit si comentat doar de colegii de breasla, cine e de vina? Mie, caruia nu ii pasa decat de prietenii de meserie si de cultura cu bani putini de la stat (Doamne ajuta ca avem si resursele alea), sau “barbarii” care se inmultesc, afectandu-mi si publicul? Cultura de masa imi decimeaza cititorii romani. Dar in afara am cititori? E, da-i incolo pe aceia. Si acolo sunt “oameni recenti”. Si intr-o zi ma voi trezi intr-o romanie mare cat casa in care stau, iar la usa, cu furcile si topoarele proletare, va fi Romania majoritara, cea “stercorala”, cea care arata ca un excrement. Cam asa imi da senzatia mie, unul dintre fostii membrii ai publicului omagiator, ca gandesc, in pofida lor, cei mai valorosi intelectuali romani. Detasati de Romania ca un organ smuls din corp, intelectualii au pretentia ca trupul sa fie sanatos. Fara ei, nu putem, cu ei, degeaba.
Iar publicul care ii admira, atat cat mai este, nu i-a citit niciodata din campul unei specializari: fie ca scriu eseuri, apoftegme de drum lung, tratate filosofice, jurnale, fie ca vulgarizeaza stiintele exacte pentru un public amorezat pe veci de “cultura generala”, noi, publicul, ii judecam in functie de emotia estetica pe care ne-o produc, de parca ar fi piese de literatura. Ei ne ofera nechezol literar din Heidegger, Popper, Kuhn, Braudel si Curtius.

Articole pe teme similare:

• Un comentariu al Gabrielei Crețu despre Idolii forului
• Idolii forului nu au o ideologie – Un dialog despre volum publicat în revista Timpul
• Dezbatere cu dl Andrei Cornea despre Idolii forului in revista 22
• Un chip ciobit: Ecou la discuția despre Idolii forului pe Hotnews
• Idolii forului în zi de târg sau despre oralitatea primară a culturii române

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii