A citit dl Gallagher cartea Idolii forului?

de moderator

Publicat la 8-07-2010 | 9 Comentarii

Tom Gallagher Preluat de pe situl Romania Libera

Tom Gallagher publică un mini-eseu despre ratările intelectualilor din ultimii ani pornind de la teza aiuritoare că Idolii forului ar cere, nici mai mult, nici mai puțin, decât retragerea intelectualității din viața publică, posibil instigată de o conspirație politică nenumită.

Domnia sa decretează sanctimonios:

Sorin Adam Matei a reuşit să strângă în jurul său un grup de intelectuali dintre care unii se implicaseră, în trecut, şi în viaţa publică. Acum însă, grupul pare tentat să-şi transforme defetismul în virtute, decretând că orice angajament public al intelectualilor ar fi un demers absolut futil.

Poziția sa este complet nejustificată de conținutul cărții, iar presupunerile despre conpirațiile politice complet neavenite. Domnia ignoră în mod voit declarații cum ar fi cele făcute de acești autori în Idolii forului:

Michael Shafir

Intelectualul în sensul coserian-manheimian are, pe de cealaltă parte, nu numai dreptul, ci şi datoria de a exprima public asemenea critici, dacă şi atunci când este nemulţumit de un aspect sau altul al performanţei oficialităţilor.

Sorin Adam Matei

Dacă înţelegem democraţia ca fiind echivalentă cu practicarea egalităţii în demnitate şi condiţie socială, cultul geniului se găseşte clar în contradicţie cu propunerea profund democratică că toţi românii, educaţi sau nu, inteligenţi peste medie sau dotaţi cu simplu bun simţ, au dreptul de a decide pentru ei înşişi ce e bine şi ce e rău, de a-şi exprima părerea în public şi de a fi ascultaţi la fel de mult şi de bine ca orice „geniu”.

Mircea Flonta

Acea poziţie copleşitor hegemonică pe care continuă să o ocupe la noi intelectualul public în raport cu cel specializat nu este însă de dorit. Bunul echilibru al unei culturi moderne pare să fie asigurat tocmai prin confruntarea şi interferenţa abordărilor specifice pentru cele două categorii de abilităţi şi competenţe. Să nu uităm că intelectualii publici înclină să privească lucrurile mai mult sub specie aeternitatis. Cei specializaţi sunt aproape întotdeauna mai sensibili la teme sociale ca accesul la instrucţie, sărăcia, starea sănătăţii, evoluţia ecologică şi altele de acest fel. Ei sunt astfel în măsură să contrabalanseze un anumit elitism, mai accentuat în mediul intelectualilor noştri publici.

Bruno Ștefan

Fără o critică a intelectualilor (făcută aproape întotdeauna de alţi intelectuali) lumea specialiştilor ar încremeni în tipare mult prea rigide şi şi-ar delegitima demersurile cunoaşterii…  Fără o critică a specialiştilor, grupările intelectualilor nu ar mai putea aduce în spaţiul public nici un element de noutate, şi-ar pierde credibilitatea, iar stilul lor, adesea elevat, ar fi înlocuit de unul vulgar, grobian, primitiv.

În fine, în Observatorul Cultural, și pe acest sit, Sorin Adam Matei lansat o Declarație de independență culturală ce invită la dialog generalizat și la lărgirea, nu limitarea, integrării specialiștilor în viața publică. El răsăpundea întrebării puse  de Observator Cultural ”Care este, în opinia dvs. cea mai mare problemă, în prezent, a intelectualilor români?” cu această declarație tranșantă despre importanța ieșirii intelectualilor din peșterile dominate de idolii cunoașterii:

Cred că problema trebuie discutată diferenţiat. Avem, în primul rînd, problema cea mare a intelectualităţi publice de „elită“, care suferă de autism intelectual şi se identifică cu ideea de intelectual, pur şi simplu. Acest sindrom este amplificat de parohialismul acestui grup. Cel puţin filozofii de „elită“ sînt, aşa cum arată în capitolul din cartea noastră semnat de dl Istvan Aranyosi, pur şi simplu, inexistenţi în plan internaţional. Situaţia e chiar uşor caraghioasă dacă avem în vedere modul în care volume ca Omul recent expediază în două cuvinte autentici titani ai gîndirii sociale şi politice contemporane. Nu poţi avea pretenţia să modelezi o cultură stînd ascuns în peştera ta, dacă îmi e permisă şi mie o referire livrescă la „idolii“ lui Francis Bacon, care prezidează cartea noastră.

Pe de altă parte, avem problema intelectualilor „de rînd“, a clasei de mijloc, dar şi a „pălmaşilor“ lumii intelectuale. Aceştia ar trebui să nu se mai considere puri receptori şi admiratori ai „elitei“. Mai mult, nu ar trebui să se considere o specie aparte sau să considere, pe oricine, automat „superior“, fără a examina pretinsa lor ascendenţă spirituală. Ei ar trebui să refuze idolatria, uneori caraghioasă, cu care sînt trataţi unii dintre „boierii minţii“ locali. Ei trebuie să treacă printr-o revoluţie culturală de genul celei americane, proclamînd dreptul oricui are inteligenţa, cunoaşterea directă şi dorinţa de a se exprima în spaţiul public, de a-şi împărtăşi ideile în forul public.

Așteptăm să auzim de la dl. Gallagher de ce le-a ignorat și a construit teoria ghetoizării. Scuza sa cea mai crediblă ar fi că nu a citit volumul și, molipsindu-se de o boală locală mai veche, vorbește din ce a auzit de la alții.

PS: Egal de suprinzătoare este preluarea necritică a articolului, în întregime, pe blogul dlui Tismăneanu.

Articole pe teme similare:

• Idolii forului semnalată în Observatorul Cultural
• Alina Mungiu Pippidi discută problema intelectualilor publici
• Idolii Forului remarcați pe Vox Publica
• SAM explică pe Bookiseala ce sunt Idolii Forului
• Evenimentul Zilei prezintă Idolii Forului

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii