Răspunsul lui Sorin Adam Matei și al Monei Momescu la articolul lui Andrei Pleșu ”Cine pe cine beștelește” din Dilema Veche
de Sorin Adam Matei
Publicat la 16-11-2010 | 2 Comentarii
- Francis Bacon, patronul volumlui Idolii forului Image via Wikipedia
În editorialul ”Cine pe cine beștelește?” publicat în revista ”Dilema Veche” dl. Pleșu discută cartea Idolii forului, care pare a fi unul intre principalele puncte de plecare pentru articol. Aceasta este etichetată ca o ”antologie de bombăneli,” animată de un ”spirit de haită,” care ”mâgzălește” realitatea culturală românească. Deși folosește cuvinte grele și sentințe definitive, dl. Pleșu se ferește să o identifice după titlu sau autori. Folosirea acestei tehnici de către dl. Pleșu e realmente surprinzătoare. Domnia sa își aduce probabil aminte că în anii 80 metoda maculării reputațiilor fără a pronunța nume era specialitatea revistei Săptămâna. Surprinzător este și modul în care domnul Pleșu folosește un limbaj cel mult peri-urban pentru a îi acuza pe autorii Idolilor forului de exact moravurile lingvistice și intelectuale ce îi aparțin. Volumul nu folosește niciunul din epitetele cu care dl. Pleșu descrie Idolii forului, cum ar fi ”mâgzălește,” ”otrăvește,” ”agitație bilioasă” Ori poate că ne-am pierdut cu totul simțul ridicolului, și o dată cu el cu simțul realității. Dacă e să dăm crezare spuselor dlui Pleșu, când îi invocă pe Francis Bacon, autorii Idolilor forului beștelesc, iar când domnia sa acuză de ”unsuroasă poftă de succes” sau ”spirit de haită” el se comportă după toate canoanele exprimării academice.
Dar ce îl face pe dl. Pleșu să folosesască această tactică până la urmă paguboasă pentru domnia sa? Noi credem că domnia-sa simte subțirimea poziției sale și a ideilor pe care le sprijină și nu are, de fapt, apetitul necesar să se implice într-o conversație reală despre problemele fundamentale ale lumii culturale românești pe care a influențat-o hotărâtor în ultimii 20 de ani. În primul rând, domnia-sa refuză să discute dacă modelul pe care grupul ieșit de sub aripa dlui Noica este unul cu adevărat modern sau nu. Dl Andreescu, unul dintre coautorii volumului, discută modul în care ideologia mai recentă a școlii Noica prezintă religia ca marea matrice pentru cultura post decembristă. Ar fi interesant să auzim părerea domniei sale despre acest subiect.
Dl. Pleșu ignoră faptul că Idolii forului ridică prin articolul dlui Dobrescu problema elitismului și kitschului ideologic, care sufocă discursul intelectual înalt, în timp ce ignoră discursul social și politic vernacular. Dl. Pleșu clasifică drept simple bombăneli articolul dlui Flonta, care discută modul în care transmiterea moștenirii ideilor lui Noica a ignorat perspectivele critice. Tot bombăneli sunt și articolul sociologului Bruno Ștefan, ce pune în balanță două modele intelectuale, sau cel al profesorului Morar, ce discută etica discursului intelectual. Problema deficitului de valori cu adevărat democratice în lumea intelectuală de vârf semnalată de dl. Dl. Barbu, este, desigur, o formă de beșteleală, mai ales că făcea aluzie și la conceptul de nerostit în arena publică românească, anume, egalitatea. Articolul doamnei Mona Momescu, cealaltă coordonatoare a volumlui, intră, desigur, în categoria mârâielilor, o dată ce ridică problema paramodernității profunde a lumii culturale românești. Iar analiza pachetului restauraționist interbelic propusă de dl. Șerban este un simplu exemplu de comportament de haită, nu? Ca și cele ale lui Alexandru Matei sau Marius Ghilezan, care discută probleme importante, cum ar fi comercializarea anticomunismului și devitalizarea discursului public. Ce să mai vorbim de demonstrația făcută de dl. Aranyosi cu date, că opera științifică internațională a unor intelectuali puternic mediatizați, cum este și domnul Pleșu, este modestă? Simplă calomnie. Lucian Năstasă Kovacs discută problema degradării actului intelectual? Nu există. Cât despre punctul mai general al cărții, anume, că modernitatea românească e blocată de un model intelectual enciclopedic, amator, dominat de idolii cunoașterii premoderne, exprimată de Sorin Adam Matei, aceasta nu este, desigur, decât o simplă încercare de a sădi zâzanie.
Articolul dlui Pleșu este un trist exemplu al unui mod învechit de a face jurnalism, lipsit de etică profesională. Acesta confirmă întru totul una dintre tezele Idolilor forului, anume, că avem nevoie de un nou model cultural românesc, care sprijină dialogul și discuțiile de idei, nu invectivele. Noi credm că după 20 de ani de prezenţă în spaţiul românesc a instituţiilor occidentale, sau măcar afişând ca program „dialogul democratic”, „principiile umanismului” etc., pot exista opinii multiple, contradictorii, dincolo de teama că cineva, oricine ar fi, ar putea folosi ca argument „ştii cine sunt eu?”
Articole pe teme similare:
- Chiar așa, cine pe cine beștelește domnule Pleșu? sau Cum am ajuns Ucigă-l Toaca
- Unde a spus Sorin Adam Matei: ”Pleşu, Liiceanu şi Patapievici au făcut un fel de cabală şi au interzis accesul noilor intelectuali la popor”?
- Dezbatere cu dl Andrei Cornea despre Idolii forului in revista 22
- Idei de schimb, noua carte a lui Sorin Adam Matei, a fost lansată, e disponibilă în format tipărit sau ca ebook (ipad, .epub, kindle, .mobi)
- A citit dl Gallagher cartea Idolii forului?
Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com
Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net
Taguri: anrei pleșu > beștelește > dilema veche > Francis Bacon > romania > sorin adam matei