Reacție la dialogul Hera Muller – Gabriel Liiceanu sau despre nevoia separării puterilor în cultură
de Sorin Adam Matei
Publicat la 6-10-2010 | 20 Comentarii
Discuția Herta Muller – Liiceanu de la Ateneu (vezi related videos la clipul de mai jos), comentată și de Caius Dobrescu pe acest blog, a fost complet suprarealista. Intervențiile d-lui Liiceanu, când nu au pus contre, au fost cel puțin lipsite de grație, mai ales când declara „Întrebându-vă ce v-am întrebat, am încercat să mă strecor puțin pe lângă destinul dumneavoastră de minoritar, să vă sugerez că mulți dinte noi ne-am simțit minoritari în această istorie… dacă ne acceptați, bine, dacă nu, o să găsim altă cale…” Replica dlui Liiceanu are o turnură finală ce sună, cel puțin ascultat pe YouTube, înciudat, ca să nu folosesc cuvântul englezesc, poate mai potrivit, ”vindictive”…
Momentul din discuția dlui Liiceanu cu dna Herta Muller, in care o acuza de nerecunoașterea ”minoritarilor români,” ca domnia sa, se află la minutul 6 și 10 secunde
Acest dialog, în care un editor își ia la rost autorul, în public, la o lansare oficială, e de neimaginat într-o țară în care există o distribuție rațională a rolurilor sociale și o „separare a puterilor” in cultură. În România avem în cultură (ca și în politică) nu numai personaje care știu totul și fac totul (editori-scriitori-filosofi-oameni de afaceri, etc.) ci și o atitudine de superioritate afișată față de bietul autor.
Felul în care editura Humanitas și dl Liiceanu au înțeles să organizeze seara de la Ateneu, ca și declarațiile de după „meci” ale dlui Liiceanu, pun în lumină modul anormal în care funcționează piața de carte din România. La Ateneu, departe de a face declarații laudative, așa cum le-a făcut la lansarea lui Patapievici (dacă vă aduceți aminte, un Kirkegaard Bucureștean), dl. Liiceanu (editorul dnei Muller) a pus întrebări foarte lungi, ca să se scoată pe sine în față, de parcă d-nia sa luase premiul Nobel. Mai mult, au fost situații în care a pus-o pe musafiră pur și simplu la colț. Dl. Liiceanu apărea când în calitate de avocat (propriu), când de procuror (al vestului, în stilul tipic Noica), când de judecător (al exilaților sași și șvabi). Aceasta la o serată intelectuală ce trebuia să fi fost în întregime a doamnei Muller. Ea venise la București ca să fie sărbătorită, ca să dezvăluie publicului unele din secretele cărții ei, ca să comunice și prin viu grai mesajul acesteia. Editura Humanitas ar fi avut datoria de a amplifica și răspândi acest mesaj, nu de al bruia sau, mai rău, contra. Interlocutorul de la întâlnirea dnei Muller cu cititorii nu avea altă misiune decât de a-i ridica protagonistei mingea la fileu, mai ales că acesta era și editorul ei.
Pe scurt, autorul și liderul de opinie Liiceanu l-a dat deoparte pe editorul și omul de afaceri Liiceanu ca să își promoveze propria agendă culturală. Mă întreb, deci, dacă dna Muller a observat absurdul situației și dacă ar putea să o comenteze. Aici ar mai trebui adăugat că situația a fost creată și de decizia agentului literar al dnei Muller (sau al editurii germane?), care au/a decis să mute cărțile domniei sale de la Polirom, unde fusesera inițial publicate, la Humanitas.
Un lucru e clar, România ar avea numai de câștigat dacă climatul cultural ar fi mai plural și mai profesionalizat, și dacă afacerile ar fi una și jocurile de putere culturală, alta.
Transcrierea unei emisiuni TVR în care dl. Liiceanu se distanța de dna Muller și de poziția sa la dialogul de la Ateneu
Gabriel Liiceanu – Replici in Absenta Hertei
Articole pe teme similare:
- Caius Dobrescu despre Herta Muller, Gabriel Liiceanu și rezistența prin cultură (Video clip)
- Dezbatere cu dl Andrei Cornea despre Idolii forului in revista 22
- Separarea puterilor în cultură…
- Idolii Forului remarcați pe Vox Publica
- Idolii forului semnalată în Observatorul Cultural
Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com
Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net