Acest post este o repetare. Din nu stiu ce motive, postarea aparuta initial a disparut cand am revenit. Deci, scuze pt repetitie.
Locuiesc in afara tarii.
Exista o formula prin care sa pot comanda si eu un exemplar al cartii?
Astept cu mare nerabdare lansarea desi, cu nespus regret, nu voi putea fi prezent. Anticipez ca veti starni mari controverse, posibil un “tsunami”? Era si timpul: shake the rotten establishment! ; )
Calde felicitari pentru aceasta initiativa demult necesara in spatiul nostru. : )
Succes la lansare si toate cele bune.

Okay, multumesc.
Cer scuze pt apelativul din paranteza. A fost o ironie la adresa celui care l-a produs (care presupun ca trage cu ochiul p’aci : )), nici o urma de malitie la dvs.
Oricum, sper ca veti da un semnal si pt noi astialalti.
Cele bune.

Sa incep cu o marturisire: Vasile Morar mi-e prieten, iar domnul Mircea Flonta mi-a fost profesor, asa ca o sa inteleg daca sunt acuzat de lipsa de obiectivitate.

Esenta problemei este primordialitatea gandirii stiintifice asupra gandirii filozofice (Marcus) sau primordialitatea gandirii filozofice asupra celei stiintifice (Noica).
Avand o pregatire cat de cat stintifica (sunt psiholog) tind sa inclin catre prima pozitie, dar sunt constient ca formele “pure” reprezentate de catre cele doua pozitii sunt de fapt imposibile.
Intr-un fel, discutia este un cal troian: ceea se se disputa de fapt este legitimitatea participarii grupului de specialisti la dialogul social filozofic, care in conditiile Romaniei apartinea aproape “de jure” unui grup relativ restrans de intelectuali enciclopedici.
Dupa cum era de asteptat, a inceput imputarea motivelor si improscatul cu noroi. In Statele Unite exista verbul “to bork” bazat pe atacurile impotriva judecatorului R.Bork, candidat la curtea suprema. Sa “bork” pe cineva inseamna sa-l supui unui atac sistematic si neprincipial; poate am putea crea o varianta romaneasca bazata pe “Marino”.
In “Maestrul si Margareta” Bulgakov scria ca Margareta i-a facut maestrului o tichie brodata cu litera “M”, ca se se stie ca e maestru. Propunerea mea modesta este sa infiintam tichia oficiala de intelectual, brodata cu litera “I”, ca sa nu mai incapa indoiala.
Poate atunci ne vom putea concentra asupra cauzelor escului intelectualitatiii Romane de a-si folosi prestigiul pentru a formula un program coerent de actiune in conditiile tranzitiei de la o societate totalitara la una deschisa.

@ Sorin Adam Matei
Absolut. Primul iritant este pretentia de exclusivitate bazata pe idea ca intelectualul public trebuie sa fie un enciclopedist suis generis.Al doilea iritant este conceptia statului de intelectual public ca un joc cu suma fixa.
Nu intentionez sa limitez dreptul nimanui de a participa la dialog, dar vreau reciprocitate. Asa cum am mentionat, sunt psiholog. Pot sa aleg un subiect, de exemplu “Evolutia semnificatiei lui Freud 1910-2010″ si sa scriu un articol de specialitate (Eficienta terapiei si evolutia semnificatiei lui Freud), unul Lacanian (Semnificatia intoarcerii la Freud este intoarcera la semnificatia lui Freud),sau articole de interes mai larg “Evolutia semnificatiei lui Freud si societatea totalitara” sau “Evolutia semnificatiei lui Freud: simboluri freudiene in cultura populara, publicitate si in politica”.
Oricine poate comenta oricare articol, dar vreau sa fiu si eu inclus in acel “oricine”. Daca vreau sa scriu un eseu de exemplu despre implicatiile politice, nu vreau sa mi se spuna sa stau in banca mea de specialist si sa las comentariul social pe mana “adevaratilor intelectuali” Singurele criterii pe care le recunosc sunt generativitatea (numarul de idei noi provocate) si postdictia (numarul de fenomene care pot fi explicate sau re-gandite din noul punct de vedere)
In ceea ce priveste enciclopedismul ca “masura a tuturor lucrurilor”: ” Omul e masura tuturor lucrurilor: a celor care sunt pentru ca sunt, si a celor care nu sunt, pentru ca nu sunt”
(Protagoras, Despre Zei)

Intrucat nu mai am legatura cu mediile culturale, am aflat tarziu de lansarea acestui volum, dar ceea ce am citit ma face sa le adresez felicitari autorilor pentru abordarea acestei teme! Dar am o intrebare: a explorat vreunul dintre autori si accesul in perioada 1990-2010 la resursele economice alocate culturii (adica bugetul statului, burse ale organizatiilor societatii civile, finantari private sau publice de proiecte culturale etc.) a “boierilor mintii”? Sugestia mea e ca daca ar fi explorata aceasta directie, s-ar putea ajunge la concluzia ca “intelectualul universal”, atat de prizat in Romania, este de fapt singurul “animal adaptat” si adaptabil la precaritatea resurselor economice de care sufera cultura noastra de vreo 40 de ani incoace, cam dupa Tezele din Iulie rostite de Ceausescu in ’73, cand regimul a inceput sa taie robinetul cu libertate invocand (argumentat sau nu) restrictiile economice, mai ales in anii ’80. Pur si simplu intelectualul-care-le-stie-pe-toate e singurul care poate sa ia si o bursa de la nu stiu ce universitate din Occident, poate sa faca si pe intelectualul obedient al unui presedinte, poate sa si predea in sistemul universitar, poate sa tina si o coloana la ziar, eventual poate ocupa si o functie publica etc. etc. etc. – si, per ansamblu, poate aduna de ici-colo un venit suficient de decent ca sa poata supravietui, intr-un mediu economic incapabil sa-i ofere un singur venit decent, pentru o singura clasa de competente culturale. Daca s-ar ocupa doar cu studiul lui Platon, sau doar cu consilierea politica, sau doar cu editarea lui Heidegger etc. mai mult ca sigur ca ar muri de foame. Personal, am mai intalnit acest gen de atitudine a “boierilor mintii” chiar in mediul economic, unde micul afacerist roman isi deschide o taraba si incearca sa vanda de toate, doar-doar o scoate suficienti banuti din fiecare sortiment de produse / servicii oferite. Iar motivatia e aceeasi: precaritatea resurselor (pietele mari, care sa poata sustine o afacere in Romania in afara smecheriilor cu statul, sunt foarte putine, si atunci oamenii cauta sa obtina bani din orice, focusul afacerii fiind ultima lor grija). Deci “boierii”, dupa parerea mea, sunt de fapt niste mici tarabagii culturali care raspund perfect, prin precaritatea lor, la precaritatea mediului economic care ii inconjoara. Stiu ca suna marxist ideea mea, dar nu mi-am ascuns niciodata simpatiile marxiste (nu bolsevice!). Inca o data, felicitari pentru volum si abia astept sa il iau si sa-l citesc.

Citesc astazi despre o confruntare interesanta, intre doi intelectuali: Sorin Adam Matei si Andrei Cornea. Recunosc ca de Sorin Adam Matei nu am auzit pina acum, dar pe Cornea il citisem prin facultate, stiam cu ce se ocupa. Am intrat, deci, cu incredere in tema discutiei, si n-am fost deziluzionat. Se vorbea despre intelectualul clasei de mijloc versus intelectualul enciclopedist, notiuni prin care Sorin Matei descrie o posibila dihotomie a sistemului romanesc de gindire.

Intelectualul clasei de mijloc este, din cite inteleg, un individ format la o scoala intelectuala, dar antrenat pentru provocarea societatii sale, umanist prin definitie, pregatit sa coboare in rindul maselor, sa dea un exemplu de viata, sa isi asume educatia contemporanilor sai. De cealalta parte sta intelectualul enciclopedist (un grup in care Sorin Matei ii reuneste pe Liiceanu, Plesu, Patapievici si Cornea, situati de altminteri si de aceeasi baricada a optiunilor politice) – tip de intelectual precedat de faima sa, de vocatia adesea asociata cu geniul, de lucrarile sale, de forta intelectuala bruta pe care-o raspindeste in jur. Problema enciclopedistului e ca n-are nabar de lumea din jur, vede politica in chip idealist iar misiunea sa de iluminare a maselor se rateaza inainte de-a incepe, prin faptul ca nu le transmite acestora nici un mesaj util. Mesajul e pur stilistic, dar nu util.

Sorin Matei acuza, iar Andrei Cornea raspunde acuzatiilor in chip sistematic, aratind ca insasi clasificarea lui Matei e dogmatica, interesata, politizata si fortata. Cu atit mai mult, spune el, cu cit tiparul pregatit de Matei e procustian, incercind sa-i cuprinda in sine pe toti “elitistii” care, evident, au formatii si stiluri diferite, fiecare avind ceva propriu de spus. Intelegem si acuzatia lui Matei, intelegem si replica lui Cornea si mai intelegem ceva in plus.

Intelegem, mai exact, si ceea ce sta in spatele acuzatiilor: tendinta Romaniei de a crea o falsa elita economica si politica, plina de nulitati si de non-specialisti, careia elita reala intelectuala alege sa i se alature, in loc sa i se opuna. Si uite-asa in loc ca, prin atingerea ei, elita intelectuala sa aduca putina gratie, ceva spirit si ceva umanism in lumea aceea contrafacuta, devine ea insasi atinsa de nulitate, se rigidizeaza si cade in platitudine. In realitatea problema pe care o pune Matei nu trebuie sa fie “cum ajunge intelectualitatea romaneasca se se separe in raport cu optiunile si mesajul ei” ci “cum dracu e posibil ca intelectualitatea romaneasca sa se asocieze deliberat cu kitsch-ul si ignoranta”?

Zicea Andrei Cornea ca pe Liiceanu il recomanda opera sa si traducerile din Heidegger. Eu as zice ca Liiceanu l-a pastrat cu sine o vreme pe Heidegger, pina a decis sa-l cedeze contra unui bax de odicolon. Pentru ca stie oricine ca presedintele nostru, cititor la viata lui al unei singure carti de instructiuni pentru disponibilizarea flotei, recunoaste elita numai dupa miros.

(orig.pe proletaru.wordpress.com)

Consider ca pe scena culturala romaneasca incap si unii, si altii….si enciclopedistii, si specializatii. Teoretic, cel putin. Oricum nu li se prea da reala atentie niciunora….Ar fi, deci, cazul sa fie solidari. Miza conflictului rezida, cred, în distributia capitalului de autoritate intelectuala, in jocurile de putere de pe piata editoriala, deci intr-un prea omenesc orgoliu.
P.S. Ma deranjeaza asocierea dintre conceptul sociologic ,,clasa de mijloc” si conceptul ,,intelectual”…Nu prea merge sa introduci diferentierele de clasa in campul spiritului. Au mai facut-o si altii, cu efecte catastrofale.