Ideologia românească a secolului XXI povestită pe înţelesul tuturor

de Sorin Adam Matei

Publicat la 7-02-2011 | 4 Comentarii

România nu are ideologii. Are, în schimb, poveşti. Cum ar fi:

[youtube]RFrseuGamt0[/youtube]

Paris si Vastang, doua personaje ce joaca rolul medieval al cersetorilor pusi sa se infrunte intr-un turnir

„Mă Paris, haide mă! Arde-l! Dă-i Parise!” Umbra unui deget ce apare şi dispare din cadru arată că filmul a fost probabil făcut cu un telefon celular. Scena se petrece pe marginea unui şosele, lângă un lan de porumb. Maşini trec grăbite în fundal către treburile unei zile de vară. Imaginile sunt şterse. Pe un petec de iarbă crescută în voie, presărată cu gunoaie, doi bărbaţi peste 50 de ani, unul înalt, chel, cu mustaţă şi cizme de cauciuc în picioare, celălalt pipernicit, cu coastele ascuţite împungând prin cămaşa cadrilată decolorată, deschisă adânc la piept, se fugăresc cu paşi de cocoş beat. Poartă mănuși de box „Champs”. Încurajaţi de un tip mai degrabă gras decât solid, cu o dicţie ce ar putea fi foarte literară dacă nu ar scăpa câte o vocală de Ferentari, cei doi aruncă pumni în vânt. Strivit însă mai mult de greutatea adversarului decât de forţa loviturilor, Paris cade a pământ. Arbitrul se crăcănează peste el şi începe numărătoarea în engleză. Mişcă palma în sus şi în jos, cu degetele răşchirate, ca la meciul George Foreman-Muhammad Ali din Congo, vestitul Rumble in the Jungle: „sics, sevăn, eit, nain, ten, nacaut, nacaut!”

Horia Roman Patapievici, tuns ca Ralph Fienes in The English Patient, stă pe un scaun pe scena Ateneului. Papionul este puţin răvăşit, cum stă bine unuia care a uitat deja că poartă papion. E înconjurat de câteva figuri estompate. „Venusienii europeni nu au fost dintotdeauna venusieni… Aş vrea să evoc e genealogie marţiană europenilor…”

Sergiu Nicolaescu, o umbră a fostei sale imagini de bărbat fatal. Gura pungită, un început de guşuliţă de bătrânel. O pereche de orchelari uriaşă ascude ochii probabil prea ridaţi pentru a fi arătaţi camerei. Joacă totuşi rolul preferat, de demnitar din tabăra opusă românilor. În această scenă e un înalt ofiţer german. Ascultă peroraţiile lui Antonescu despre nevoia de a apăra viitorul românilor chiar printr-o alianţă cu ruşii….

[youtube]xez8Y5-eiTQ[/youtube]

„Domnule General, alături de armata română Legiunea vă urmează şi dumneavoastră ştiţi că vă puteţi sprijini pe forţa a unui milion de cămăşi verzi gata să învingă sau să moară. Trăiască Generalul Antonescu” Ura, ura, se aud mulţimile surprinse pe pelicula alb-negru cu braţele ridicate şi căciulile de oaie în vânt. Vocea lui Horia Sima are o dicţie perfectă…

România, aşa cum e văzută pe aceste clipuri de pe You Tube nu vorbeşte în ideologii. Ea este un playlist de poveşti. Meciul de box al lui nea Paris cu Olandezu. Patapievici educând masele. Vocea de metal a lui Horia Sima trimiţând fiori prin oase. Sergiu Nicolaescu trecând ca o stafie prin istorie, când legionar roman, când Mircea cel Bâtrân, când paşă, când Carol I. Cu cât derulez mai mult imaginile, cu atât îmi dau seama că România e un turn Babel de pulsiuni şi pasiuni, nu de idei şi argumente. E lume ce amestecă mai multe lumi într-un consumism experienţial fascinant ca filmul Cronicile lui Riddick, populat de Necromancerii Morţi-Vii.

E şi o lume ca în picturile groteşti cu cerşetori ale lui Breughel, în care beţivi ca Paris sunt grosier luaţi în râs. Dar şi o lume obsedată de un naţionalism de manual şcolar. O lume în care intelectuali vestiţi pentru că sunt renumiţi ţin prelegeri banale despre lucruri ce par profunde pentru că sunt spuse. O lume fanatizată de visul supraomului şi al scufundării totale în masa dedicată unui ideal al renaşterii prin violenţă. O lume ce respiră obsesiile epocii electronice, de gen Muhamad Ali ori Clint Eastwood.

O societate modernă ce poate fi şi arhaică în timp ce este şi modernă. Este ca un copac arhaic, ce a crescut printr-un gard de plasă modern. Prin în el, a devenit parte din acel gard. Gardul, la rândul său, a devenit parte din copac.

În fine, România nu are ideologii, are obsesii. Ele nu se pot vindeca decât prin verbalizare, prin anamneză. Ideologia românească contemporană este una metaficţională, este o înţesălare de aventuri, personaje, acţiuni, în continuă mşcare şi transformare. În ele vedem cum Quasimodo se metamorfozează în Cassius Clay. Aflăm cum magistrul de retorică Panurge, tovarăşul de aventuri al lui Pantagruel, meşter în retorică şi silogisme, inclusiv într-o limbă de dânsul inventată, a devenit star de televiziune. Vedem ce ar fi putut ajunge Clint Eastwood dacă s-ar fi născut daco-roman.

Articole pe teme similare:

• Experții Români în viziunea lui Lucian Sârbu
• Idolii Forului remarcați pe Vox Publica
• Mona Momescu: Despre identitatea și paramodernitatea românească
• Caius Dobrescu despre Herta Muller, Gabriel Liiceanu și rezistența prin cultură (Video clip)
• Unde a spus Sorin Adam Matei: ”Pleşu, Liiceanu şi Patapievici au făcut un fel de cabală şi au interzis accesul noilor intelectuali la popor”?

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii