Sindromul Uriah Heep lansat de dl. Tismăneanu trădează o mentalitate de ”stăpân”

de Ilinca

Publicat la 31-10-2010 | 38 Comentarii

Dl. V. Tismăneanu anunță într-un articol intitulat „Sindromul Uriah Heep” o culegere de articole împotriva resentimentarilor culturii române. Remarc în această frază o punere ”la punct” a unei mase nenumite de persoane și mișcări de idei care colportează:

un scenariu fantasmagoric în care un grup de intelectuali [notă: Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Andrei Plesu, Teodor Baconschi, Andrei Cornea, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, Catalin Avrameescu]… sunt anatemizați, stigmatizați, demonizați, “demascați” ca oportunisti, personaje cameleonice, impostori, arivisti, cripto-fascisti, “suflete de slugi” si cate altele…. [Acest scenariu]
este mai presus de toate o expresie a rationamentelor meschine zămislite de ranchiuna, auto-dispret, marginalitate, ratare si insecuritate valorica.

Văd pentru a nu ştiu câta oară imposibilitatea autorului de a privi oamenii direct, în ochi, şi nu de sus, din turnul de fildeş inaccesibil muritorului de rând. De asemenea, nu pot să nu constat că aceleaşi şi aceleasi personaje sunt aduse în discuție, prezentate ca victime ale imbecilității unora şi altora, ale răutății unor incapabili, în viziunea autorului, de a recunoaște valoarea unor genii.

Personal am o atitudine critică față de unele din acțiunile și declarațiile publice ale unora dintre aceste personaje publice. Nu mă consider nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce sunt: o cititoare oarecare, cu o anumită curiozitate intelectuală. Nu văd, însă, de ce aş fi invidioasă dacă l-aș critica pe Cătălin Avramescu, obscur consilier prezidenţial, ce se mândreşte cu un CV de universitar cu care nu aş avea curajul să candidez nici măcar la una din universitaţile acelea hulite şi amintite de Mircea Mihaieş (poate vă mai amintiţi de faimosul său articol reacţie la cartea ” Boierii Minţii”). Sau pe domnul Andrei Cornea ce tocmai a ţinut sa ne arate în ultimul număr al Revistei 22 cât de puţin cunoaste situaţia „pensiilor si problemelor aferente,” atât în ţara, căt şi in Franţa, dar nu se sfiieşte sa infiereze cu mândrie patriotică protestele respective. Sau poate ar trebui să fiu invidioasă pe domnul Teodor Baconschi, fost ambasador la Paris, cunoscut mai degrabă datorită preferințelor sale pentru viața de lux pe banii contribuabililor? Ei bine, nu sunt invidioasă (nu am de ce), nici ranchiunoasă (ar fi culmea!), dar dacă-mi spun părerea sunt acuzată (ca atâţia alţii) de cele mai negre și joase intenții!

De ce? Ar trebui ca toți să avem aceleași păreri, să apreciem aceleași persoane, să zâmbim tâmp şi apreciativ la orice articol scris de cei amintiți de V. T. și, bineînțeles să nu deranjăm cu întrebări, păreri și comentarii?

Poate vă întrebaţi ce are de-a face sindromul Uriah Heep cu toate acestea? Presupun că domnul Tismăneanu (in stilul obișnuit de acum) ne sugerează că „sluga” vrea să ia locul „stăpânului” prin orice mijloace, eventual că acesti „stăpâni” nu pot fi contestaţi decât de persoane „egale” şi atunci, cum îşi permit unii sa o facă? Şi de ce fenomenul se amplifică? Pentru că asta este problema de fapt: acest fenomen se amplifică. Şi este foarte bine.

Articole pe teme similare:

• Gabriel Andreescu: 20 de ani de războaie culturale
• Andrei Cornea corectat de un cititor mirat
• Dl Ioan T Morar la examenul de umor
• Vintilă Mihailescu despre intelectualitatea română de ieri și de azi
• De ce greșește dl. Gaspar Miklos Tamas când spune că Idolii forului sunt o revoluție iconodulă

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii