Isaiah Berlin si Idolii forului

de Sorin Adam Matei

Publicat la 20-07-2010 | 8 Comentarii

Un recent interviu cu dl. Liiceanu ce descrie lumea românească în termeni zoologici mi-a declanșat o serie de asocieri libere legate de esopismul românesc. Un gând a dus la altul și deodată mi-am amintit de vulpea și ariciul lui Isaiah Berlin.

Dl. Liiceanu descria deunăzi peisajul cultural românesc în termeni ce aduc aminte de Ferma animalelor. Folosind un stil esopic, bine încetățenit, domnia sa se plângea că lumea românească este ca o menajerie ce a intrat pe mâna animalelor. Acestea ar fi vinovate de același păcat ca și dobitoacele din romanul lui Orwell. Au impus un regim politic străin de legile firii. Diferența este, însă, că dacă Orwell exploda mitul bolșevic, al egalității ”originale” instaurată de porci, unde unele animale erau mai egale ca altele, domnul Liiceanu pare a fi sătul de democrația fiarelor românești pur și simplu, care ar forța elegantele girafe să împartă transportul în comun cu porcii:

Când spun, de pildă, că în natură porcii şi girafele au „arealul” lor distinct, „clubul” lor şi că doar în societate ei sunt obligaţi să meargă împreună pe stradă şi în autobuz, devine mai limpede cât de nefericiţi suntem în anumite privinţe noi, oamenii, în raport cu animalele.

Vulpea si ariciul, Google Books

Metafora bestiarului și discuția despre egalitate mi-au declanșat un șuvoi de gânduri. Problema egalității este discutată și în Idolii forului. Mai mult, cele două modele culturale descrise în volum, specialist/enciclopedist, au și două sosii animale. Într-un celebru eseu Isaiah Berlin, descria cele două tipuri de intelectuali vulpi și arici. Cum vă aduceți probabil aminte, Berlin împărțea intelectualii în cei de tipul vulpe, care știu multe lucruri și refuză să se fixeze asupra vreunuia, folosind la fiecare vânătoare un nou șiretlic (Shakespeare, Pușkin, Goethe, Erasmus) și intelectualii arici, care știu un singur truc, dar bine, anume, să se facă ghem, ce îi scoate negrești din bucluc. Cei din urmă ar fi intelectualii care tratează orice problemă din perspectiva unui punct de vedere bine definit, ce se reazămă pe un set de principii clare, necontradictorii (Platon, Dante, Dostoievski).

Unii, cum ar fi dl. Liviu Ornea, cred că Idolii forului este o încercare inutilă, primejdioasă chiar, de a extermina vulpile. Vor idolii forului să transforme lumea într-o suburbie plicticoasă, sub gardurile vii ale căreia numai aricii își pot găsi culcușul?

Nici pe departe! Vulpile autentice, cu blană naturală 100%, nu sintetică, sunt binevenite de unii din autorii volumul nostru. Mircea Flonta sau Bruno Ștefan le fac chiar elogiul.

Cu alte cuvinte, ambele abordări intelectuale pot produce rezultate interesante, cel puțin în opinia unora din autorii volumului nostru. Vulpile au succes în cultură, însă, în măsura în care știu măcar un șiretlic mai bine ca oricare alt animal al pădurii. Până la urmă Goethe sau Shakespeare au fost scriitori de mare subtilitate iar Erasmus un filolog erudit înainte de a fi orice altceva. În lumea românească, Eminescu a fost o vulpe ce a supraviețuit mai ales datorită geniului poetic și a faptului că a co-inventat limba română literară.

Dar nu de vulpe cred că vorbim noi în cartea noastră. Ci de cu totul altceva. Cu ce animal ar trebui să identificăm intelectualul enciclopedic amator pe care îl discută și Caius Dobrescu în capitolul său? Sau cel cumulard, impostor, discutat de Lucian Nastasă Kovacs? Eu am două animale în minte, dar aș vrea să aud și alte idei.

Eseul lui Berlin poate fi citit în întregime pe net.

Sever Voinescu comenta și el eseul în acest interesant comentariu din Dilema.