Un chip ciobit: Ecou la discuția despre Idolii forului pe Hotnews

de Bruno Ștefan

Publicat la 25-06-2010 | 15 Comentarii

de Bruno Ștefan, coautor al volumlui Idolii forului

Într-o zi din toamna anului 1988, la biblioteca municipală ”Mihail Sadoveanu” din Bucuresti, am fost scos din sala de lectură de bibliotecar și chemat să particip la o lansare de carte. Știind că tocmai luasem examenul de admitere la Facultatea de Filosofie, acesta a vrut să cunosc un filosof care tocmai scrisese o carte. Era vorba de Andrei Cornea și de cartea ”Scriere și oralitate în cultura antică”. L-am ascultat cu o încântare din ce în ce mai sporită și, la sfârșit, m-am grăbit să cumpăr cartea și să-i cer un autograf. Fără să stau s-o citesc, am fugit în parcul Cișmigiu să-i vorbesc lui Petre Țuțea despre acest filosof fascinant. L-am găsit la rondul cu statui și i-am vorbit cu aceiași încântare deloc scăzută despre acest intelectual care mă captivase prin stilul elegant, distins, prin cuvintele alese cu grijă, decente și foarte riguroase. Pe o bancă joasă de lângă statuia lui Nicolae Bălcescu s-a așezat să citească vreo câteva pagini. După jumătate de oră mi-a întins-o spunându-mi: ”Băiete, să nu-i faci chip cioplit”.

Dezamăgit de părerea maestrului, am continuat să păstrez despre Andrei Cornea imaginea unui om valoros. În 1990, am abandonat Facultatea de Filosofie și am început-o pe cea de Sociologie, cu destul de mare regret că trebuia să părăsesc o lume a ideilor și a oamenilor elevați. Dar soarta a făcut să întâlnesc rapid un sociolog care mi-a propus să lucrez cu el – e vorba de Pavel Câmpeanu. Când am înțeles că voi lucra la Grupul pentru Dialog Social am avut un sentiment de bucurie, căci știam că acolo lucra și Andrei Cornea. Vreme de 7 ani i-am citit fiecare articol din revista 22, l-am ascultat la întânirile GDS și l-am observat cu aceiași încântare ca în trecut. Când scria și vorbea despre necesitatea ca oamenii să se respecte, să poarte un dialog civilizat, fără atacuri la persoană, ori despre necesitatea promovării competenței, înțelegeam că atingea probleme fundamentale ale spațiului public. În primii ani luam cu mine la facultate zeci de numere din revista 22 și le dădeam profesorilor și colegilor să le citească. Iar când ei le aruncau scârbiți la coș fără să le deschidă sau, mai rău, aruncând câteva cuvinte de ocară la adresa lui Cornea, mi se strângea inima de ciudă. I-am luat apărarea în fața tuturor celor care-l calomniau (pe el si pe ceilalți membri ai GDS) și nu puțini au fost cei care, în primii ai post-decembriști își făceau un titlu de glorie din a se lega de defectele fizice ale unora, de nevestele altora, de ”așa-zisa lor operă”, de faptul că sunt vânduți, că fac jocuri murdare sau alte asemenea lucruri, cerându-le să contrazică ideile și nu să acuze oamenii care le vehiculează. Iar în vremea guvernării lui Adrian Năstase, când aproape presa toată era confiscată și omagiile față de premier păreau tot mai sufocante, cumpăram zeci de numere din 22 pe care le dădeam prietenilor să vadă că pot să supraviețuiască și fără să ridice omagii politicienilor de la putere.

Am văzut în ultimii 20 de ani că cele mai mizerabile personaje ale breslei mele au fost promovate intens ca mari valori științifice – oameni fără opere, cu un trecut murdar legat de Securitate, care nu se sfiau să plagieze cărți sau să falsifice sondaje. Și am văzut că același lucru se întâmplă și în alte domenii. De aceea m-am bucurat când Sorin Adam Matei mi-a cerut să scriu ceva despre intelectualii publici. Din articolele tuturor autorilor cărții ”Idolii forului” răzbate ideea promovării mai serioase a specialiștilor, a competențelor și a unor valori mai înalte în spațiul public.

Nu mică mi-a fost mirarea să văd că Andrei Cornea se dezlănțuie împotriva acestor idei și împotriva autorilor cărții. ”Câtă orbire, câtă rea credință în acest text ridicol și găunos și, în general, în concepția întregului volum! Voința de a distruge cu orice preț întunecă însă rațiunea. Idolii forului nu sunt acolo unde autorii îi caută, ci sunt chiar în urâțenia, invidia și rictusul resentimentar din ei înșiși.”

Am citit și am auzit lucruri și mai degradante din partea unor colegi cărora le-am cerut mai multă rigoare și deontologie, dar mizeriile lor erau previzibile căci le știam caracterul și trecutul. Însă nu mă așteptam de la Andrei Cornea de la așa ceva. Abia acum, după 22 de ani, am înțeles ce voia să spună Petre Țuțea, atenționându-mă să nu mi-l fac chip cioplit: ridicându-l pe un soclu mai târziu o să cadă și o să se spargă. Și atunci i-aș vedea fața ciobită și interiorul gol.

Articole pe teme similare:

• Dezbatere cu dl Andrei Cornea despre Idolii forului in revista 22
• Cristian Pătrășconiu și Idolii forului
• Andrei Cornea corectat de un cititor mirat
• De la Pleșu la Hoară
• Idolii forului e un volum substituționist

Cumpărați Idolii forului prin Amazon.com

Cumpărați Idolii forului din România prin Librarie.net

Comentarii